22 decembrie 2024

Întâlniri pe teme medicale

Constantin Poiană, director al Spitalului Orășenesc Buhuși, a fost invitat de către Asociația Experţilor în Evaluare și Acreditare în Domeniul Sănătății din Republica Moldova la Chișinău, pentru a participa, în perioada 18-21 decembrie, la vizita organizată în Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” și Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, în care se propune pilotarea Structurii de Management al Calității serviciilor medicale, începând cu 02 ianuarie 2020.

De asemenea, a fost invitat să participe și la Conferința cu genericul „Rolul Structurii de Management al Calității în îmbunătățirea calității serviciilor medicale şi siguranţei pacienților”, eveniment organizat la 20 decembrie, în cadrul căruia a susținut o prezentare pentru a împărtăși experiența României.



Totodată, pe 20 decembrie , o delegație a României, din care a făcut parte și managerul spitalului buhușean, a fost primită la Ministerul Sănătății din Republica Moldova. Din delegație au mai făcut parte dr. Vasile Cepoi, președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Silviu Rusu, președinte Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale (A.E.S.M), Alina Vrînceanu, manager de calitate/ vicepreședinte Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale.

„Cu această ocazie a fost încheiat un parteneriat între A.E.S.M. și instituția omoloagă din Republica Moldova, au fost discutate diverse aspecte despre cele două sisteme sanitare, despre Structurile de Management al Calității, modele de bună practică și posibilitatea accesării de proiecte transfrontaliere cu finanțare europeană. Toate aceste întâlniri au fost posibile cu suportul Biroului de țară al Organizației Mondiale a Sănătății. A fost o onoare pentru noi să fim singurul spital din România dat drept model de bune practice”, ne-a declarat ieri, la întoarcere, Constantin Poiană, managerul Spitalului din Buhuși.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img