23 decembrie 2024

Întâlniri pe nevăzute

Nu sunt sigură ce înțelege fiecare persoană din acest titlu, pentru că gândurile unora ar putea merge spre ideea de întâlnire între doi oameni ce ar putea deveni îndrăgostiți mai târziu. Iar cei care sunt fani Netflix s-ar putea regăsi în ideea celor trei filme ce au făcut ravagii: The Kissing Booth/Cabina de Săruturi (1,2,3). Dar această categorie este doar o varietate mică, pentru că alte persoane, ce citesc și folosesc și partea din rețelele de socializare dedicată cărților, sunt familiarizate deja cu fenomenul ”Blind date with a Book”.
Pentru a explica la ce mă refer, acest concept ne face să mergem literalmente la o întâlnire pe nevăzute… cu o carte. Avantajul acesteia, față de o întâlnire între doi oameni, este că aparențele ce ne prezintă nu sunt un factor de care trebuie să ne îngrijorăm. Înfățișarea noastră nu va influența percepția, deci vă veți putea bucura de ”întâlnire”.
Dar să vă spun cum funcționează exact acest trend și de ce ar trebui să îl încercați. Cărțile care fac parte din conceptul „întâlnire pe nevăzute” sunt împachetate în hârtie (de obicei maro, dar găsesc, ca fapt divers, că hârtiile de ambalaj colorate sunt mult mai drăguțe), ce te împiedică să le vezi coperta, ducând popularul „nu judeca o carte după copertă” la un cu totul alt nivel. Și, evident, nu ai cum nici să-i răsfoiești paginile. Deci, habar n-ai cum arată cărțile, în afară poate de grosime și dimensiune. Dar, hei!, ”mister” și ”confort” nu sunt chiar cuvintele ce s-ar potrivi cel mai bine unul lângă altul. Singurele informații pe care le primim despre cărțile pe care le alegem ”pe nevăzute” sunt câteva cuvinte scrise pe ele, care ne oferă niște indicii în ceea ce privește genul, intriga, personajele. În mare parte depinde și de unde le achiziționăm, deoarece unele locuri aleg sau nu să ne dezvăluie autorul. Însă un plus de mister nu poate strica nimic în afară de capacitatea noastră de a avea răbdare. Aceste indicii pot arăta astfel: ”Eroină, aventură, pirați, mesaje puternice” (Aceasta este mai mult o variantă simplă și modestă în informații, ce o veți observa mai mult în străinătate) sau ”Londra victoriană devine un oraș romantic și întunecat. Răsturnări de situație. Suspans, putere și dragoste. O aventură alertă. Fantezie.” (o variantă de prezentare întâlnită în afacerile mici cu cărți, care au reinterpretat ideea).
De ce să încercați un ”Blind Date with a Book?”. În primul rând, veți scăpa de o grijă: alegerea următoarei lecturi. Posibil ca majoritatea dintre voi să vă fi petrecut mult timp în fața bibliotecii sau într-o librărie, în misiunea imposibilă de a alege cartea ce vă va fi portalul nostru spre următoarea dimensiune. Având în vedere că suntem totuși în secolul al XXI-lea, această dilemă s-ar putea să fi avut loc și în fața laptopului sau a telefonului, în fața unei noi comenzi de cărți.
În al doilea rând, trebuie să recunoașteți că este incitant, nu-i așa? Cui nu-i plac surprizele? Mai ales când sunt implicate cărți. Și gândul că o persoană dintr-o altă parte a lumii sau a țării și-a dedicat timpul și atenția să aleagă o carte, să o împacheteze cu grijă și să pună câteva mici cadouri împreună cu ea pentru a-ți face o mică bucurie face acest concept și mai atrăgător.
Totuși, mereu există și a doua variantă a poveștii, fie că ne place sau nu să acceptăm acest lucru: există riscul de a nimeri o carte care nu ne este pe plac sau pe care o avem deja în bibliotecă. Însă, dacă ne gândim bine, ne asumăm riscuri zilnic, în orice moment. Deci? Ce avem de pierdut? Poate vom descoperi o carte ce nu este neapărat pe stilul nostru în clipa de față, dar viitorul nu îl știm. De aceea totul este și mai palpitant, nu? Sau poate vom primi doar o carte pe care o avem deja. Jocurile pe care le jucăm zilnic, cu bună știință sau nu, ne vor conduce spre oportunitatea de-a găsi momentul și întrebuințarea potrivită pentru tot și toate. Așa că, îndrăznește să îți dai și tu ”întâlnire pe nevăzute” cu o carte!

Maria – Alexandra Vaman, 13 ani, clasa aVII-a, Școala Gimnazială ”Doctor Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiiilor Bacău



 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img