11 noiembrie 2024

Întâlnire pe tema lucrărilor la Spitalul Municipal

Primarul Bacăului, Cosmin Necula, a participat la o ședință de lucru cu reprezentanții firmelor care realizează reproiectarea pentru lucrările rămase de executat la Spitalul Municipal Bacău.

„Am vrut să mă asigur că ne ținem de treabă și lucrările vor fi terminate la timp. Totodată, am cerut și clarificări legate de câteva aspecte referitoare la soluțiile tehnice care urmează a fi abordate”, a declarat primarul Necula.



În urma cu o lună a fost semnat contractul pentru proiectare, expertiză tehnică și asistență tehnică pentru restul de lucrări cu asocierea de firme ,,3TI Progetti Italia Ingegneria Integrata S.P.A.-Popaescu & CO S.R.L” . Compania italiană are un bogat portofoliu de proiecte printre care și alte unități spitalicești din țară și din străinătate.

„O scurtă recapitulare a demersurilor pe care le-am făcut până acum pentru acest proiect:

După mai multe proceduri în instanță am reușit să reziliem contractul cu vechiul constructor și am solicitat despăgubiri de peste 35 de milioane lei cu titlul de prejudiciu pentru neexecutarea lucrărilor conform contractului. Aproape un an de zile au durat demersurile juridice și administrative în urma cărora am reușit să preluăm obiectivul de la fostul constructor.

După acest moment am realizat un proiect pentru funcționarea complementară a Spitalului Municipal cu Spitalul Județean într-o singură entitate medicală – Spitalul de Urgență „Sfânta Maria” Bacău.

Pentru această funcționare complementară mai avem nevoie de un aviz final de la Guvernul României, aviz pentru obținerea căruia am făcut demersuri repetate la ministerele de resort. De mai bine de 1 an și jumătate NU AM PRIMIT ACEST AVIZ DIN PARTEA GUVERNULUI!

Am fost efectiv purtați între ministere, de la Ministerul Sănătății la cel de Finanțe, de acolo la Ministerul Justiției, apoi înapoi la Ministerul Sănătății, dar fără niciun rezultat.

În aceste condiții, am luat decizia de a continua lucrările doar în baza avizului primit din partea Direcției de Sănătate Publică Bacău, aviz care permite efectuarea restului de executat, dar nu rezolvă problema funcționării complementare cu Spitalul Județean.

Pentru finalizarea obiectivului mai avem nevoie de aproximativ 40 de milioane de lei, jumătate din această sumă fiind deja disponibilă. Restul de 20 de milioane vor fi alocați pe parcursul execuției lucrărilor”.

Primarul Cosmin Necula




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014