Miercuri, 13 februarie 2019, de la ora 13.00, subprefectul județului Bacău, domnul Valentin Ivancea a condus ședința Grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului eliberării avizelor/autorizațiilor și, respectiv desfășurării activităților necesare executării lucrărilor pentru realizarea proiectului „Construcția variantei de ocolire Bacău”.
Grupul de lucru a fost constituit prin ordin de prefect, pentru îndeplinirea priorităților și obiectivelor principale incluse în Programul de Guvernare 2018 – 2020, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1/2018 și în vederea îndeplinirii atribuțiilor prefectului și ale subprefectului (stipulate atât prin Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului și H. G. nr. 460/2006 privind aplicarea unor prevederi din Legea nr. 340/2004) cu privire la colaborarea cu autoritățile administratiei publice locale și instituțiile publice pentru determinarea priorităților de dezvoltare teritorială și cu privire la dispunerea măsurilor de aplicare a politicilor naționale și a politicilor de integrare europeană hotărâte de Guvern.
Subprefectul Valentin Ivancea a precizat că acest grup de lucru este dat de necesitatea de a implementa cât mai repede proiectul de realizare a centurii ocolitoare, în sensul de a se elimina barierele administrative determinate de timpi morți în corelarea pașilor în întocmirea documentației și executarea lucrărilor, conform prevederilor legale, de către toți factorii responsabili.
Activitatea grupului de lucru va fi mai mult aplicată și se va lucra pe ateliere de responsabilitate.
In ședință au fost analizate problemele identificate până acum și s au găsit soluții pentru derularea proiectului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.