Președintele Consiliului Județean Bacău a participat, împreună cu primarii comunelor Sascut, Valea Seacă, Orbeni, Parava, Răcăciuni, Cleja, Faraoani şi N. Bălcescu, la o întâlnire de lucru cu responsabili ai CNAIR şi proiectantul tronsonului Focşani – Bacău, din viitoarea A7, autostradă care va lega Moldova de Sud.
Discuțiile au vizat înlăturarea obstacolelor administrative din calea proiectului, inerția birocratică, precum şi simplificarea procedurilor administrative în raport de proiectarea acestui tronson de autostradă.
A7 Ploieşti – Suceava/Siret, în lungime de aprox. 450 km, va simplifica circulația rutieră pe axa sud-nord în Moldova, în condițiile în care traficul aglomerat din această parte a țării a transformat E85 în „drumul morții”. Autostrada se impune pe această relație de trafic.
„Însă dezvoltarea Moldovei şi, implicit, a județului Bacău are nevoie de o autostradă care să treacă munții Carpați, conectând regiunea cu Transilvania şi vestul Europei. A13 Bacău – Oneşti – Braşov rămâne cel mai fezabil & mai important proiect de autostradă din Moldova şi, totodată, prioritatea noastră de căpătâi”, a declarat Valentin Ivancea.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.