…Dimineață mohorâtă, cu mici ferestre solare ce clipesc complice ca într-un joc de-a v-ați-ascunselea de după norii gri-lăptoși peste care tronează un curcubeu de toată frumusețea ce se arcuiește în partea de vest a orașului. Semn astral, de schimbare cosmică? Merg spre redacție gândind la ultimele soluții pentru încheierea paginilor ediției festive de Crăciun a ziarului. În birouri, se înstăpânește o liniște întrebătoare vizavi de evenimentele din țară, în precipitare, ale ultimelor zile: cade, sau nu cade? Se schimbă ceva, ori se merge mai departe cu entuziasmul prefabricat? Și dacă da, ce vom face? Răspunsul ni-l vom avea peste puține ore, la vremea prânzului, când Odiosul și Sinistra dispar din peisajul politic românesc: vom face o nouă gazetă. Hotărârea este unanimă. Toți suntem cuprinși de frenezia momentului.
Cineva fredonează câteva pasaje din ”Deșteaptă-te, române”, vibrăm la unison și, iată, versurile vechiului imn patriotic ne sugerează titlul: ”Deșteptarea”. Nașterea și botezul sunt simultane. Iar pentru ca hotărârea noastră să fie încununată de harul divin, primim – ca pe un adevărat miracol ceresc, binecuvântarea î.ps. Ioachim Vasluianul, apărut ca de nicăieri în redacție. Douăsprezece ore mai târziu, în dimineața zilei de 23 decembrie, se producea și ieșirea în lumea cititorilor a pruncului băcăuan al revoluției române.
Alea iacta est! Așadar, zarurile fuseseră aruncate, cu toate numerele câștigătoare pentru acel moment și toate celelalte care le vor urma. Și nu sunt deloc puține: 9 000 numai până astăzi. Au fost, nu se putea altfel, destui contestatari, cât și destule personaje care și-au arogat meritul de a fi ”nașii” publicației. Care și-a văzut de drumul ei, reușind să-și adjudece laurii de regină a coroanei, atât de doriți și de toate celelalte ziare post-decembriste, cum ar fi ”Glasul Moldovei”, ”Pur și simplu”, ”Așa”, ”Semne particulare”, ”Informația Bacăului”, ”Imparțial de Bacău” ș.a., dar care au avut, însă, doar apariții efemere. Timpului și încercărilor de tot felul le-a rezistat doar unul, cel pe care îl țineți acum în mâini.
Între timp, patru dintre cei nouă semnatari ai actului de naștere al ”Deșteptării” au plecat în lumea unde nu se mai cuvântă. Ceilalți cinci continuă să-și împlinească profesiunea de credință, cu toate că tâmplele le sunt aureolate de albul ghioceilor. Explicația longevității lor profesionale poate fi redată chiar și în câteva cuvinte: profesionalismul, dăruirea, pasiunea, înțelegerea necesității de a sluji cuvântul și cititorul. În acest răstimp de peste șase luștri, ziarul s-a dovedit a fi, deopotrivă, purtător și transmițător de mesaje, cât și o adevărată școală de jurnalism, prin redacția sa exersându-și și personalizându-și condeiele zeci de tineri care și-au însușit arta comunicării prin scris. Pentru toate acestea meritând din plin titlul de magister magna cum laudae.
Reconstituind mental toate momentele acestui marș spre împlinire și maturitate, mi-am pus întrebarea: oare ce final ar fi mai potrivit pentru aceste gânduri? Și l-am găsit în rostirea poetului basarabean Nicolae Dabija: ”Mulţi ziarişti tineri mă întreabă deseori: merită să faci ziaristică? Eu le răspund: Merită! În măsura în care ceilalţi oameni trec prin viaţă şi nu lasă nicio urmă, ca peştele care trece prin apă şi nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii”. Până acum, Deșteptarea a lăsat 9 000 de urme. Și maratonul continuă…
Mihai Buznea
