14 noiembrie 2024

- băcăuanii se vor putea bucura din plin de atracțiile ansamblului la 1 mai 2020

Insula de Agrement va fi deschisă publicului luna viitoare

Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a prezentat, joi, reprezentanților mass media, stadiul fizic al lucrărilor la șantierul de la Insula de Agrement.

Astfel, împreună cu ziariștii, edilul a vizitat obiectivele ce compun ansamblul de divertisment. Inițial, primarul Necula anunțase că lucrările de reabilitare a Insulei vor fi finalizate la 1 septembrie, dar, din cauza problemelor apărute pe parcurs, panglica ar urma să fie tăiată la sfârșitul lunii viitoare. „Am preferat să nu ne luptăm cu timpul, ci să fim siguri de calitatea lucrărilor, a execuției. Practic, principala problemă care ne ține pe loc este la pompele de la aquaparc.



Acestea, în mod normal, trebuia să stea în zonă uscată, dar le-am găsit, practic, în submersie, din cauza acumulării, în timp, a apei provenită de la ploi și din topirea zăpezii. Dar, la 30 noiembrie, cred că va fi deschis accesul publicului, urmând ca la inaugurarea sezonului estival, 1 mai 2020, să ne putem bucura cu toții din perspectiva sezonului cald”, a declarat primarul Cosmin Necula.

Cert este că în prezent, lucrările sunt executate în procent de 80 la sută, ritmul lor fiind încetinit din cauza numeroaselor piedici neprevăzute (vicii ascunse ale proiectelor, lucrări prost executate, obiective prezente în teren, dar inexistente în proiecte etc).

„Din păcate, am găsit multe inadvertențe pe care a trebuit să le rezolvăm pe cale inginerească. De exemplu, la unul dintre obiective, în planșe avem niște dimensiuni, iar în realitate sunt cu jumătate de metru mai mici. Or, în funcționalul fiecărei clădiri, aceste diferențe afectează. A trebuit să refacem sistemul de canalizare, instalațiile sanitare sau electrice etc”, a precizat ing. Adrian Mutescu.

După ce vor fi finalizate lucrările, ansamblul Insulei de Agrement va include, printre altele, pe lângă o parcare generoasă pentru câteva sute de autoturisme, un aqualand, două pontoane (dintre care unul va putea fi folosit de cei care vor participa la diferitele competiții acvatice), inclusiv un depozit pentru bărci, un restaurant cu o suprafață de circa 300 metri pătrați și încă alte clădiri de alimentație publică, prevăzute cu terase, cu vedere spre lac.

Totodată, aici se va mai găsi și un Centru educațional (prevăzut și cu o zonă de agrement pentru copii), destinat instituțiilor de învățământ și organizațiilor non-guvernamentale. Aici, pe perioada sezonului estival și nu numai, se vor putea desfășura diferite activități socio-culturale decicate lor.

La final, mai amintim, ca atracții, și un perete de escaladă, o bibliotecă cu ceainărie, o seră, precum și un amfiteatru în aer liber în care vor putea încăpea în jur de 120 de spectatori.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014