Recent, editorii Clubului de Carte din Norvegia şi Institutul Nobel au analizat operele a 100 de autori din 54 de ţări şi au emis o listă cu ceea ce ei au considerat a fi „cele mai bune şi esenţiale lucrări ale literaturii mondiale”.
Deşi cele 100 de opere nu au fost ierarhizate, editorii au dezvăluit că Don Quijote a primit cu 50 la suta mai multe voturi decât orice altă carte. Faptul că nu a fost realizat un clasament evidenţiază că mai există încă resurse de bun simţ, dar alegerea îmi aminteşte despre o dezbatere al cărei conţinut a fost publicat de Karl Popper şi Konrad Lorentz în „Viitorul este deschis…”(Editura Trei, Bucureşti, 1997, pag 50). Între altele, citim: „Potrivit lui Kuhn (Thomas, n.n., I.F.), ştiinţa este o convenţie aparţinând, succesiv, unor mafii ale ştiinţei, care se înlocuiesc una pe alta (…) Ştiinţa este ceva convenit între oamenii de ştiinţă. Acest lucru este hotărât între diferite grupuri de oameni de ştiinţă; cine câştigă are premiul Nobel”.
În literatură, credem noi, inclusiv în orizontul naţional şi local, nu altfel stau lucrurile…
Lista amintită cuprinde 87 de autori, unii fiind nominalizaţi cu mai multe creaţii. Prima constatare: nu există niciun scriitor român nominalizat. Nici măcar Eugen Ionescu, omul care este considerat întemeietorul teatrului absurdului. Institutul Nobel îşi continuă, şi în acest demers, de-a toarta cu editorii Clubului de Carte din Norvegia discursul clasic, relativ bâlbâit, criteriile geografice şi politice fiind uneori evidente în alegerile sale.
De pe această listă lipsesc repere importante ale literaturii, precum Voltaire, Jules Verne, Baudelaire, Ungaretti, Swift, Zola, Umberto Eco, Bernard Shaw, Hemingway, Celine, Lampedusa, Coelho, Asimov, Wang Men, Apollinaire, Bulgakov, Iris Murdoch, Michaux, e.e. Cummings… Nu este prezent măcar unul dintre Eschil, Euripide sau Aristofan, întemeietorii teatrului. E drept că este prezent Sofocle. De gustibus non est disputandum, veţi zice. Nu există, în acest domeniu, alegeri care să nu poarte pecetea subiectivităţii.
Ceea ce mi se pare important este însă altceva: Institutul Nobel recunoaşte, şi prin această selecţie, că s-a născut bâlbâit şi nu s-a lecuit încă de această „boală”. S-a născut bâlbâit? Desigur, dacă ne aducem aminte că primul laureat Nobel pentru literatură, în 1901, este Sully Prudhomme, un relativ anonim astăzi, deşi Tolstoi, Cehov şi Ibsen, de exemplu, erau creatori în viaţă ai acelui timp… N-au primit premiul Nobel, dar acum sunt pe amintita listă a Institutului Nobel scriitori precum Kafka, Proust, Ibsen, Lev Tolstoi, Cehov, Marguerite Yourcenar… Măcar acum, în aceste cazuri, Institutul Nobel se bâlbâie… bine.
Lipsesc de pe listă laureaţi Nobel precum Bunin, Pirandello, Galsworthy, Bergson, Herman Hesse, Eugen O’Neill, Jose Echegaray, Rudolf Eucken, Paul Heyse, Verner von Heidenstam, Karl Gyellerup, Carl Spittler, Jacinto Benavente, Erik Karlfeldt, Pearl Buck, Johannes Jensen. Unii dintre ei sunt astăzi aproape uitaţi. Când s-au înşelat reprezentanţii Institutului Nobel: atunci sau acum? Tertium non datur…Uneori, în alegerea creaţiilor lipseşte curajul. Salman Rushdie este prezent, de pildă, cu romanul „Copii în miez de noapte”, dar despre „Versetele satanice”, roman care a făcut vâlvă şi prin valoare, nu se spune nimic…
Deghizată într-o carte pentru copii, nuvela Micul Print a lui Antoine de Saint-Exupéry oferă mai multă înţelepciune în cele câteva pagini ale sale, decât unii autori pot spera să ofere într-o viaţă întreagă. Faptul că a fost tradusă în mai mult de 230 de limbi reprezintă dovada că mesajele nuvelei rezonează cu lumea întreagă. Oare de ce nu se află pe listă? Răspunsul ni-l oferă poate chiar Micul Prinţ: „Mi-am arătat capodopera adulţilor şi i-am întrebat dacă desenul îi înspăimântă. Mi-au răspuns: «De ce s-ar înspăimânta cineva de o pălarie?» Desenul meu nu era o înfăţişare a unei pălării.
Era desenul unui şarpe boa ce digera un elefant. Apoi, am desenat interiorul şarpelui boa, pentru ca adulţii să poată vedea clar. Au nevoie mereu să li se explice lucrurile.” Dar britanica J. K. Rowling, cu Harry Potter, cea care a cucerit nu doar inima copiiilor din lumea întreagă, oare de ce nu se află printre preferinţe? Răspunsul îl aflăm de la Micul Prinţ: „Iată secretul meu. Este foarte simplu: Numai cu inima, cineva poate vedea aşa cum se cuvine; ceea ce e esenţial este invizibil pentru ochi”…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
