Consultând site-ul oficial al alegerilor europene, rezultă că țări precum Belgia, Grecia, Luxemburg și Cipru au votul obligatoriu. În Belgia, legislația prevede amenzi pentru încălcarea obligațiilor electorale și pierderea dreptului de vot dacă o persoană a absentat la patru scrutine.
În celelalte trei țări nu sunt prevăzute amenzi, dar cei în cauză pot pierde anumite drepturi. În Grecia, de pildă, cei care nu votează pot avea dificultăți în obținerea unui pașaport sau a permisului de conducere auto.
Nu întâmplător, în Luxemburg și Belgia au existat și prezențe de 90,75%, respectiv 90,39% la urne. Tot atât de adevărat este și faptul că grecii și ciprioții cochetează încă destul de copios cu absența la urne…Votând, am putea confirma zisa lui James Bovard: „Democraţia trebuie să însemne mult mai mult decât doi lupi şi o oaie care votează ce să mănânce la cină.” Când Abraham Lincoln ne spunea că votul este mai puternic decât un glonț, el ne sugera că Instituția Votului este cea mai importantă/ puternică dintre toate instituțiile.
Instituția Votului Nostru este cea care oferă sau nu calitate celorlalte instituții: Școala, Sănătatea, Calitatea Vieții (da, ar trebui să ființeze și o asemenea instituție!), Presa, Parlamentul, Guvernul, Armata, Justiția, Poliția etc.
Îmi place spiritul democrației franceze, cel care sugerează… persuasiv electoratului gândul că în primul tur avem șansa unică de a spune ce dorim pentru țară, posibilitatea de a ne afirma valorile, de a ne exprima adeziunea la un program, de a susține ideile și personalitatea candidatului despre care credem că ne-ar putea reprezenta cel mai bine. „Au premier tour, on choisit, au deuxième on élimine” („În primul tur alegi, în al doilea elimini”) spune un slogan electoral echidistant.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.