De ani intregi, Judecatoria Moinesti functioneaza fara vicepresedinte si cu o schema de personal acoperita doar in proportie de 68 la suta. Aceasta este soarta instantelor mici unde judecatorii nu se inghesuie sa lucreze, stau cât sa se formeze si dupa câtiva ani aleg orase mai mari, este explicatia conducerii instantei din Moinesti.
“E o instanta mai mica si functia de vicepresedinte nu este in schema de personal. Cerem de multi ani sa se ocupe acest post, dar nu am primit un raspuns favorabil. Din 12 posturi de judecatori, cât ar trebui, avem acoperite doar 8. Astfel, pe zi, se aduna 40-60 de cauze pe un complet. Au fost ani când am functionat doar cu 5 judecatori intr-o schema de 16 posturi. E o problema generala pentru orasele mici. Magistratii vin, se formeaza, fac stagiu câtiva ani si apoi pleaca in alte orase mai mari. De asta stam prost la capitolul personal”, ne-a declarat judecatorul Daniel Darie, presedintele Judecatoriei Moinesti. Deficitul de personal aduce in mod inevitabil si o incarcatura mai mare pe fiecare judecator care depaseste cu mult media pe tara.
“Anul trecut am dat 822 de hotarâri, fata de 500 cât e media pe tara. Oamenii cu procese la noi nu sunt afectati, dar sunt suprasolicitati judecatorii. Uneori stam si 12 ore la munca. Avem acordul CSM (Consiliul Superior al Magistraturii, n.r.) pentru suplimentarea schemei de personal, dar nu s-a gasit finantare. Acum, noi nu reusim sa o completam nici pe cea actuala”, mai precizeaza magistratul Daniel Darie.
Judecatori pensionati, posturi ramase vacante
Judecatoria Onesti functioneaza cu 11 judecatori, fata de 14 cât ar fi necesar. “In urma cu un an, au fost desfiintate doua posturi când au iesit la pensie doi colegi. Posturile nu s-au mai ocupat si nici nu stim ce se va intâmpla in continuare. Incarcatura pe judecator este de 700 de dosare pe an. Stam pâna se intuneca in instanta, pentru a face la timp dosarele. Multe trebuie facute in 7 zile sau chiar 48 de ore (ordonantele presedintiale, ordinele de protectie).
Nenorocirea este ca, daca nu vii doua saptamâni la serviciu, munca ta nu o face nimeni pentru ca nu are cine. In ideea de a degreva activitatea, dintr-o camaruta care era a avocatilor am facut o sala de judecata si astfel s-a creat posibilitatea ca zilnic sa intre trei complete”, arata judecatorul Ioan Anghel, purtatorul de cuvânt al Judecatoriei Onesti.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.