Curtea de Apel de la Târgu-Mureş a respins, marţi, prin sentinţă definitivă acţiunea oraşului Dărmăneşti în vederea anulării hotărârii Consiliului Local Sânmartin prin care cimitirul militar din Valea Uzului a fost trecut în proprietatea publică a comunei, informează hirado.hu
Conform sursei citate, Curtea de Apel a respins recursul primăriei oraşului Dărmăneşti împotriva hotărârii în prima instanţă, cu conţinut similar.
“Acum se deschide un nou capitol în procesele legate de cimitir, iar acesta va fi numai în favoarea noastră”, a apreciat primarul comunei Sânmartin, András Gergely, care a afirmat si că a primit sentinţa ca un cadou de ziua lui de naştere.
La începutul lunii august 2019, oraşul Dărmăneşti a dat în judecată comuna Sânmartin pentru a anula parţial hotărârea din 2007 a consiliului local al comunei, prin care cimitirul militar din Valea Uzuluia fost declarat proprietate publică a localităţii.
Deși Dărmăneștiul a invocat că teritoriul cimitirului a fost inclus în inventarul proprietăţii private a oraşului încă din anul 1990, iar pe planul de urbanism general aprobat în 1997 şi valabil până astăzi, cimitirul este marcat ca teren intravilan al oraşului, instanța a luat în considerare cărţile funciare de la sfârşitul secolului al 19-lea prezentate de comuna Sânmartin.
Reamintim că în luna mai 2019, Primăria Dărmănești a ridicat zeci de cruci pentru eroii români în cimitirul din Valea Uzului. Acestea au fost ulterior acoperite cu saci negri de câțiva cetățeni maghiari.
În data de 6 iunie anul trecut, au avut loc incidente violente între mai mulţi maghiari care formaseră un lanţ uman pentru a nu permite românilor să intre în Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, pentru a participa la sărbătoarea de Ziua Eroilor şi un grup de români care a forţat intrarea, ceea ce a determinat intervenţia jandarmilor pentru ca situaţia să nu escaladeze.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.