Foto: Ion Holban

Vineri seara, 21 aprilie, Valhalla Pub din Bacău a găzduit evenimentul de lansare a volumului de debut literar ”Inspiră adânc! Expiră!”, al unui ”corporatist ieșean”, Ciprian Albu. În mod surprinzător, poate, – având în vedere și că în același timp, în oraș a debutat o nouă ediție a Festivalului Recitalurilor Dramatice, Bacău Fest Monodrame, a fost un eveniment la care participarea publicului a fost peste așteptări, pub-ul dovedindu-se a fi neîncăpător.

Fără critici invitați, fără fast, doar cu emoție – emoție ce a definit ceea ce ar trebui să fie firescul unui astfel de eveniment –, lansarea propriu-zis a durat mai puțin de jumătate de oră, timp în care autorul și-a mărturisit inspirația scrierii acestui prim – poate și ultim roman, justificându-și totodată alegerea de a-l lansa prima oară în Bacău și nu în Iași, acolo de unde vine.



”Sunt copleșit de câți sunteți și poate vă întrebați de ce am ales să lansez cartea prima oară în Bacău. Asta se se întâmplă pentru că deși sunt din Iași, de Bacău mă leagă niște prietenii frumoase și trainice și chiar atunci când am început să scriu, am avut lângă mine oameni de nădejde de aici. Cartea a fost inspirată de un desen făcut de fiica mea, când avea patru ani, un chip uman neterminat. Când am întrebat-o de ce chipul nu are conturul întreg, ea mi-a spus: păi, pe acolo intră, în mintea oamenilor, gândurile negre. Atunci s-a născut ideea scrierii acestui roman. Este un roman de iubire, de viață și nu are nimic a face cu viața mea de… corporatist”, a spus Ciprian Albu.

Evenimentul a însemnat însă nu doar lansarea unei cărți, ci și un vernisaj, împreună cu autorul fiind prezentă la propriu, dar și prin tablourile expuse, și Daniela Burdia, artista fiind cea care, inspirată de scriitura lui Ciprian Albu, i-a realizat grafica de copertă.

”Cred că desenul realizat de Daniela reprezintă excelent subiectul și mesajul cărții: doi oameni care deși locuiesc în aceeași lume, au vieți separate, uitând să comunice”, a mărturisit Ciprian Albu.
Pentru a stârni curiozitatea publicului, într-o scurtă pauză de ”Bacău Fest Monodrame”, actrița Teatrului Municipal Bacovia, Simona Nica și-a purtat pașii spre Valhalla (partener, de altfel, în cadrul fesivalului de teatru) pentru a lectura un scurt fragment din ”Inspiră adânc! Expiră” a debutantului autor.

Finalul evenimentului a fost marcat de, desigur, sesiunea de autografe, dar și de un cald recital muzical oferit de Alina Chiriac.

”Inspiră adânc! Expiră”, despre care psihologul băcăuan Roxana Mihăilă spune că ”este o călătorie tulburătoare cu un roller coaster care te conduce, cu viteză amețitoare, pe un drum cu sens unic, în care fiecare secundă este simțită altfel”, a apărut la Editura Sedcom Libris din Iași, pe site-ul editurii (www.editurasedcomlibris.com) cei interesați putând afla detalii despre volum și posibilitatea de achiziționare a acestuia.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.