Zeci de angajatori au fost luati in vizor luna trecuta de catre Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau, ca urmare a faptului ca au fost reclamati la aceasta institutie. Si in martie, zilnic la ITM au fost depuse, in medie, 3 sesizari la adresa unor agenti economici, in total, peste 60 de actuali ori fosti salariati reclamându-si angajatorul. Cum era de asteptat, cei mai multi, respectiv 49, revendica drepturi banesti. Ei se plâng ca angajatorul nu le-a platit salariile, banii cuveniti pentru concediul de odihna ori cel medical sau diverse sporuri cu caracter permanent. Altii au mentionat in sesizarea depusa la ITM Bacau ca au lucrat multa vreme la angajator, dar acesta nu le-a incheiat contract de munca. Nu au lipsit nici sesizarile in care se precizeaza ca a existat un contract, dar acesta a fost desfacut abuziv de catre angajator. In alte plângeri se mentioneaza ca semnatarii lor au fost concediati fara preavizul prevazut de Codul Muncii. Câteva persoane si-au reclamat fostul angajator ca acesta le-a refuzat eliberarea adeverintei cu privire la perioada lucrata la el, document care le era necesar la depunerea dosarului de pensionare. Inspectorii de munca au reusit sa rezolve in luna martie 59 din cele 61 de plângeri. Dar, din pacate, in aproape jumatate din cazuri nu au putut sa le dea dreptate reclamantilor, deoarece nu au gasit la angajatorul incriminat documentele care sa sustina cele sesizate. Celor care au primit un asemenea raspuns de la ITM Bacau nu le ramâne decât sa ia calea instantei de judecata.