Profesorul Angela Sterpu, inspector scolar de specialitate pentru proiecte educationale, invatamant particular si alternative educationale in Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, a participat recent la Conferinta ECNAIS (Consiliului European al Scolilor Independente din Europa) care a avut loc in inima Poloniei, Varsovia. "Acest forum european a luat fiinta in aprilie 1988, dar initiativele au demarat inca din 1976, avand ca scop cunoasterea sistemelor de educatie din Europa, schimbul de experiente si bune practici intre scolile independente ale Comunitatii Europene, concept ce se refera la «scolile non-statale». Demersurile au coincis cu cele ale Consiliului Europei de promovare a Drepturilor Omului care au dat un nou sens unor concepte precum libertatea de alegere – libertatea copilului de a alege in educatie cat si dreptul persoanelor fizice sau al asociatiilor de a derula un invatamant privat pe baza unor controale minime din partea guvernelor, dar si libertatea de alegere in educatie ca element esential in pastrarea libertatii intr-o societate democratica", a precizat prof. Angela Sterpu. La conferinta de la Varsovia au participat profesori, factori de decizie din Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Ucraina, Polonia, Cehia, Slovacia, Spania, Portugalia, Elvetia. Romania a fost reprezentata de o delegatie compusa din directori de scoli private, presedintele uniunii, dar si inspectorul scolar bacauan Angela Sterpu. "Cea mai numeroasa delegatie a fost cea a Olandei. Se stie ca in aceasta tara 85 la suta din scoli sunt private si, in acelasi timp, subventionate de stat. Surprinzatoare a fost si delegatia Ucrainei, prin numarului mare de participanti, prin amploarea pe care au luat-o scolile private, prin competentele de limba engleza ale participantilor, cat si prin deschiderea spre comunicare si cooperare. Desigur, ponderea au detinut-o colegii scandinavi, remarcabili prin idei, atitudine, competente lingvistice, politete si tinuta", a mai spus insp. Sterpu. Tema conferintei a fost "Diversite in Educatie. Crearea societatii cunoasterii". Urmatoarea conferinta ECNAIS va avea loc la Bratislava, in perioada 19-21 aprilie 2012, unde delegatia Romaniei va trebui sa prezinte o comunicare pe tema acestei libertati. In Bacau sunt 17 unitati de invatamant privat. Dintre acestea, 9 sunt gradinite, 3 – licee, 4 – scoli de invatamant postliceal si o scoala de invatamant primar. (Roxana N.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.