Datele statistice ale Oficiului Registrului Comertului Bacau indica faptul ca, in prima jumatate a anului, 73 de firme din judet au intrat in insolventa, aproape jumatate fata de aceeasi perioada a anului trecut, când au adoptat aceasta forma de protectie împotriva creditorilor 129 de firme.

Scaderea numarului de firme aflate in insolventa ar putea fi pusa pe seama faptului ca, înainte, aproape orice firma care avea datorii catre terti sau catre stat putea sa intre în insolventa si sa se protejeze de creditori, respectiv sa beneficieze de stoparea oricarei forme de executare silita. In prezent, insa, potrivit Legii nr. 85/2014, s-a stabilit un prag al datoriilor unei firme de 40.000 de lei de la care se poate intra în insolventa.



Domeniile de activitate ale firmelor intrate anul acesta în insolventa sunt variate, de la comert si pâna la firme din productie. Insa, de departe, industria ocupa primul loc în topul sectoarelor economice marcate de procedura insolventei în perioada analizata, cu 45% din totalul cazurilor.

Firmele private, ultimele pe lista despagubitilor

Desi, la nivelul judetului Bacau, numarul insolventelor este aproape la jumatate fata de anul trecut, neajunsurile au ramas aceleasi, atât pentru firmele aflate in aceste situatii (probleme de piata, de credibilitate, de imagine), cât mai ales pentru furnizorii lor de bunuri si servicii, care, in mod evident, trebuie sa îsi recupereze creantele.

Creditorii privilegiati au prioritate în recuperarea creantelor, respectiv statul, bancile si altii. In cazul in care mai ramân active de valorificat, creditorii chirografari (firmele private – n.r.) mai primesc si ei un rest din datorii. Insa, gradul de recuperare a sumelor de catre creditori este foarte mic.

Daca statul mai are sanse sa primeasca ceva firimituri, nu la fel se poate spune despre ceilalti creditori, mai ales firmele care nu au garantii, in cazul lor gradul de recuperare fiind aproape de zero sau zero. „Gradul de recuperare a creantelor bugetare este al doilea dupa gradul de recuperare a creantelor garantate. Este foarte mic din cauza ca, atunci când s-a ajuns la faliment, sumele bugetare au fost majorate cu accesoriile legale, dupa ani de zile de neplata.

Pe de alta parte, lucrurile sunt intârziate foarte tare, timp in care sumele garantate cresc si ele, aproape toate bunurile firmei in cauza sunt ipotecate si, atunci, bugetul nu-si mai incaseaza sumele in procent mare”, punctat Florin Dragomir, de la Sierra Quadrant Bacau SPRL. In cazul rar in care li se aproba un plan de reorganizare, chirografarii recupereaza 10-15 la suta. Insa, in marea majoritate a situatiilor, creantele chirografare ramân neacoperite pâna la finalul perocedurii. Asta pentru ca lichidarea este o operatiune extrem de costisitoare (cheltuieli de paza, de conservare, de mediu, de arhivare etc).

Cum ne protejam

In general, firmele creditoare se pot proteja de cele intrate în insolventa verificând, inainte de a furniza marfa, bonitatea potentialului client printr-o simpla privire aruncata pe situatiile financiare ale acestuia. In felul acesta, se poate verifica daca partenerul de afaceri are active de valoare mare care, eventual, pot fi valorificate, în caz de insolventa. Cea mai mare parte a sumelor care se recupereaza din insolvente provin din vânzarea de active din patrimoniul firmei debitoare.

Criza economico-financiara care a lovit si judetul nostru a generat un urias val al insolventelor. „Efectele crizei au fost scaderea pietelor de profil. Au scazut foarte tare piata imobiliara, piata bunurilor, piata utilajelor etc., iar creditorii au tinut de preturi. Or, rezultatul tocmai acesta a fost: bancile nu ne-au lasat sa vindem, iar noi am stat pe dreapta”, a explicat Florin Dragomir, asociat al societatii profesionale de administrare judiciara si lichidare Sierra Quadrant Bacau.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.