Încep înscrierile pentru o nouă rundă de testare gratuită pentru prevenția, depistarea, diagnosticul și tratamentul precoce al cancerului de col uterin.
Programul național ONCOPREV este derulat de către Institutul Regional de Oncologie din Iași împreună cu Fundația Enable cu sprijinul autorităților locale Primăria Municipiului Bacău, Direcția de Asistență Socială Bacău și Asociația Medicilor de Familie din Bacău.
Screeningul pentru cancerul de col uterin reprezintă testarea periodică la un interval de 5 ani, a tuturor femeilor cu vârsta între 25-64 ani. Testele recomandate pentru prevenirea sau depistarea precoce a cancerului de col uterin sunt Testul Babeș-Papanicolaou și Testul HPV (testul HPV se efectuează numai la femei cu vârsta peste 30 de ani).
Înscrierile se fac la numărul de telefon: 0234-533-530, prin email la adresa: contact@dasbacau.ro sau prin adresare la medicul de familie și se vor desfășura pe întreg parcursul lunii MARTIE.
Unitatea mobilă de screening va ajunge în municipiu la începutul lunii APRILIE, în Piața Tricolorului Bacău. Se pot înscrie toate persoanele cu sau fără asigurare medicală, respectând criteriul de vârstă și fără să fi avut un diagnostic anterior confirmat.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.