Ajutor pentru elevii care provin din familii cu venituri mici
Programul social “Bani de liceu” va fi derulat si in anul scolar 2011-2012. De acest ajutor beneficiaza elevii care provin din familii cu venituri reduse. Elevii primesc bursa "Bani de liceu" daca fac parte din familii nevoiase, care au un venit mic pe fiecare membru.
Controversatul program “Bani de liceu”, care la un moment dat a intrat in impas, in momentul in care s-a decis modificarea plafonului de venit, va continua si in acest an scolar 2011-2012. Cei care pot beneficia de acest ajutor social mai au la dispozitie cateva zile, pentru a-si depune dosarul. “In aceasta perioada primim dosarele. Data limita este 1 octombrie”, a declarat inv. Isabela Adam, inspector de comunicare la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Dupa 1 octombrie, cererile vor fi evaluate de o comisie, iar in paralel se vor efectua si anchetele sociale ale elevilor solicitanti, iar pe 28 octombrie, lista beneficiarilor admisi in program va fi afisata pe site-ul ISJ Bacau. Va urma apoi perioada de contestatii, intre 28 octombrie si 2 noiembrie, iar lista finala va fi publicata pe 6 noiembrie.
180 de lei pe luna
Sprijinul financiar se acorda elevilor care frecventeaza cursuri de zi la liceu, scoli de arta si meserii, scoli profesionale si care fac parte din familii a caror venituri sunt mici, care nu depasesc 150 de lei brut pe fiecare membru. Bursa este in cuantum de 180 lei lunar si de 277 lei/luna, pentru elevii din Republica Moldova. Sumele sunt alocate de Ministerul Educatiei prin unitatile scolare, la care beneficiarii si-au depus dosarul. Bacaul a avut anul trecut, 5.578 de beneficiari cei mai multi de la Colegiul Tehnic “N.V. Karpen”, dar si de la alte licee precum Colegiul “D. Cantemir” din Onesti, Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Bacau, Colegiul National Pedagogic “Stefan cel Mare” Bacau, Colegiul National “Vasile Alecsandri” Bacau si Colegiul “Henri Coanda” Bacau. Majoritatea beneficiarilor (in jur de 80 la suta) au fost din mediul rural.
Roxana Neagu
La stabilirea venitului lunar pe membru de familie se iau in calcul toate veniturile care au un caracter permanent, realizate de membrii familiei in ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, cu exceptia:
– alocatiei de stat
– alocatiei suplimentare pentru familiile cu mai multi copii
– bursele de studii
– bursele sociale
– alte ajutoare sociale acordate elevilor.
Realocarea sprijinului financiar se poate face si pentru elevii care au fost omisi, din motive obiective, din lista initiala a beneficiarilor, care nu au depus contestatie conform calendarului stabilit sau care, tot din motive obiective, a intarziat depunerea dosarului de inscriere in program.