Clubul doamnelor rotaryene din Bacau, Inner Wheel, a organizat sambata, 5 noiembrie, prima actiune caritabila din acest an de activitate (2016 -2017): strângerea de fonduri pentru Filiala Savinesti a Fundatiei „Solidaritate si Speranta”, in care functioneaza o cantina sociala ingrijita de Biserica „Sf. Voievozi” din localitate, prin care se acorda zilnic o masa de prânz copiilor din familii vulnerabile, dar unde acestia beneficiaza si de activitati after-school.
Clubul bacauan a beneficiat de sprijinul Restaurantului Cribs, administrat de sotii Cristina si Cristi Bunea, care a pus la dispozitie pentru acest eveniment locatia, dar si meniul dedicat unei reununiuni a membrilor clubului si a prietenilor acestora, precum si reprezentantilor fundatiei din Savinesti, un grup de copii care au venit la Bacau imbracati in frumoase costume populare, condusi de presedintele filialei, preotul paroh Petru Munteanu.
Pentru ca Filiala „Solidaritate si Speranta” ofera zilnic pentru mai mult de 70 de copii o masa calda, tot o masa calda a fost oferita, simbolic si la reuniunea de sambata a Inner Wheel. Participantii la eveniment au sponsorizat, insa, initiativa cu sume de bani, care au constituit fondurile daruite de club filialei.
„Am aflat – ne-a spus Mariuca Boghiu, past-president al Inner Wheel Bacau – ca filiala din Saviesti are nevoie, de exemplu, sa-si echipeze bucataria cu aparatura specifica, cu un aragaz nou, cu un cuptor sau cu ce va fi nevoie, dar vrem sa le mai achizitionam si provizii pentru inca o saptamâna de masa.”
Copiii din Savinesti au prezentat gazdelor din Bacau un interesant program artistic, dar si o originala expozitie cu produse pe care le obtin in filiala lor. „Mesajul nostru – a precizat parintele Petru Munteanu – a fost, evident, unul de multumire, de recunostinta pentru efortul facut de clubul doamnelor din Bacau”.