2 noiembrie 2024

Înmatriculările de companii au înregistrat cel mai ridicat nivel din istorie în 2021

Numărul de insolvențe, suspendări, dizolvări și radieri de companii a crescut în 2021 față de anul anterior, însă a rămas sub nivelul pre-pandemie din 2019. Cu toate acestea, numărul de companii nou-înființate a atins un nivel record în anul 2021, potrivit ultimei ediții a raportului KeysFin Macro Update.

“În scenariul de bază, estimăm că economia va crește cu aproximativ 4% în 2022, principalele riscuri macroeconomice din acest an fiind modul în care vor fi gestionate presiunile inflaționiste generate de scumpirea materiilor prime (fiscal și monetar), posibila escaladare a tensiunilor politice din regiune, blocajul de pe lanțurile de producție și distribuție globale, dar și o eventuală nerespectare a jaloanelor din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) de care depinde corecția deficitelor gemene“, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.



AGRICULTURA, ENERGIE & GAZE ȘI IT&C, INDUSTRIILE CU CELE MAI MULTE ENTITĂȚI NOU-ÎNFIINȚATE

În anul 2021, înmatriculările de companii au înregistrat cel mai ridicat nivel din istorie, respectiv 148.294 de entități nou-înființate, cu 35% mai multe decât în 2020 și cu 11% peste nivelul pre-pandemie de 134.220 atins în anul 2019. În topul industriilor cu cele mai mari creșteri procentuale ale numărului de companii nou-înființate în anul 2021 se numără Agricultura, cu 15.482 companii nou-înființate și o creștere de 262%, Energia & Gazele, cu 592 companii nou-înființate și o creștere de 218% și IT&C, cu 10.964 de companii nou-înființate, respectiv o creștere de 53%. La polul opus, doar industria extractivă a înregistrat o scădere anuală de 5% față de anul anterior, cu 111 companii nou-înființate în 2021.

UNDE S-AU ÎNREGISTRAT CELE MAI MULTE ENTITĂȚI NOI

Din punct de vedere geografic, cele mai multe entități înființate în 2021 au fost înregistrate în București (24.038 companii, cu 26% mai multe decât în 2020), Cluj (8.622 companii, cu 49% mai multe decât în 2020) și Ilfov (7.059 companii, respectiv cu 28% mai multe înmatriculări decât în 2020). La polul opus, Covasna, Ialomița și Călărași au avut cele mai puține entități noi înregistrate, între 1.065 și 1.235 în 2021.

CREȘTERE CU 8% A NUMĂRULUI DE INSOLVENȚE

Numărul companiilor care au intrat în insolvență în 2021 a crescut cu 8%, la 6.144 companii, însă a rămas în apropierea minimului istoric atins în 2020, respectiv de 5.694 companii, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Numărul companiilor suspendate a crescut cu 19% față de 2020, la 13.020 companii în 2021. De asemenea, radierile și dizolvările s-au majorat cu 28% în 2021 față de anul precedent, ajungând la 98.552 companii, însă au rămas cu 27% sub nivelul atins în 2019.

NUMĂRUL ENTITĂȚILOR ACTIVE ATINGE UN NOU MAXIM ISTORIC

Numărul entităților active (PFA și persoane juridice) a continuat tendința de creștere începută în 2011 și a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, de 1.522.296, conform datelor de la 31 decembrie 2021. Dintre acestea, 416.090 (27% din total) au fost PFA-uri.

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img