Directorul CSM Onești vorbește despre performanța extraordinară a halterofilei care, la 21 de ani, s-a laureat vice-campioană olimpică, despre dificultățile întâmpinate, dar și despre perspectivele clubului de pe Trotuș, care vizează să ridice și mai mult ștacheta la Los Angeles 2028.
Un 2024 de aur pentru CSM Onești. Chiar dacă vorbim despre o medalie de argint. Dar ce argint! Unul olimpic care are străluciri de aur!! La 21 de ani, grație unei evoluții de excepție la Paris 2024, Mihaela Valentina Cambei s-a laureat vice-campioană la haltere, readucând astfel, după o pauză de 20 de ani, județul Bacău pe podiumul Jocurilor Olimpice. „Este cel mai frumos an al meu la conducerea CSM Onești”, mărturisește directorul clubului de pe Trotuș, Ingrid Istrate, una dintre puținele, foarte puținele persoane care au crezut în Cambei.
„Nu te interesează cât ridică celelalte”
-Pentru a da un plus de autenticitate discuției noastre, permite-mi să renunț la formalul „doamnă director”. Mai ales că în acest interviu voi face apel la convorbiri mai vechi, unele „off the record”, purtate nu între un jurnalist și un conducător de club, ci între două persoane care, în numele pasiunii pentru sport, și-au făcut numeroase confidențe. Prin urmare, dragă Ingrid, un 2024 de senzație pentru tine și pentru CSM Onești.
-Într-adevăr, Dane. Este de departe cel mai frumos an în calitate de director al CSM Onești. Și este cu atât mai frumos cu cu cât vine la capătul a multe, foarte multe dificultăți. Și tu știi bine lucrul acesta. Iată însă că, grație performanței Mihaelei Cambei, Oneștiul și Bacăul sunt din nou în prim-planul Jocurilor Olimpice, iar asta este tot ce contează.
-Ar trebui totuși să amintim că, pe lângă reușita „Cambeiuței”, așa cum o alinți tu pe vice-campioana olimpică, stau și alte realizări de marcă pentru CSM Onești și pentru Ingrid Istrate. De exemplu, în iunie, clubul de pe Trotuș a dat cea mai tânără participantă la Europenele de Atletism pentru Seniori de la Roma: Ștefi Uță, care, la doar 16 ani, a fost mezina competiției continentale ce a reunit 1559 de participanți. Iar un alt atlet al CSM Onești, Alin Firfirică, s-a calificat în finala probei de disc la Jocurile Olimpice de la Paris. Ca să continuăm, România, cu două gimnaste care sunt legitimate și la CSM Onești, Amalia Ghigoarță și Lilia Cosman a revenit, după o așteptare de 12 ani, în finala olimpică pe echipe la gimnastică.
-Și pentru a completa eu de data aceasta, o altă satisfacție majoră este contribuția pe care am avut-o, alături de Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică în ceea ce privește memoriul către TAS pentru ca Ana Bărbosu să primească înapoi medalia de bronz. Pot spune că a fost un act de curaj din partea noastră, a mea și a Carmencitei, deoarece un demers de genul acesta nu mai fusese niciodată încununat de succes la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. Ne-am spus însă că, pentru a nu exista un al doilea caz Andreea Răducan, trebuie să facem tot ce ține de noi. Și, din fericire, am avut câștig de cauză. Inițial, și țin să repet asta, a existat destul scepticism.
-Scepticism a existat și în jurul Mihaelei Cambei. Și asta trebuie spus.
-Și uite că o spunem! Puțini au crezut în Cambei, acesta e purul adevăr. Sau, ca să fiu mai precisă, puțini am fost cei care am crezut cu adevărat în Cambei. Am fost eu, a fost Alex Pădure, a fost, firește, Gheorghe Maftei, antrenorul ei de la club. Iar Nicu Vlad mi-a zis că, în funcție de cum va fi condusă în concurs, Mihaela Valentina Cambei are șanse la argint. Apropo de strategie: în zilele premergătoare finalei lui Cambei, un fost gimnast îmi relata ce i se întâmplase, cu ani în urmă, la un concurs internațional de mare anvergură. S-a trezit pe primul loc fără să fie pregătit pentru asta. Și când a văzut că e primul, a clacat. A clacat psihic. Și nu a mai prins nici măcar podiumul. Discuția asta m-a făcut să sun imediat la Paris și să-i spun Mihaelei: „Nu te interesează nimic din jur. Nici cât ridică celelalte, nici pe ce loc ești, nimic. Tot ce ai de făcut este să te concentrezi și să ridici ce ți se pune pe bară”. Adevărul este că acolo a fost un succes de echipă. Și antrenorii săi și psiholoaga au avut grijă ca Mihaela să se concentreze doar pe ce avea ea de făcut. La un moment dat, nici nu a știut ce greutate are pe bară. Asta a fost strategia. Una câștigătoare deoarece i-a luat, într-un fel, din presiune.
„Moșu respiră haltere”
-Îmi amintesc că în urmă cu șase sau chiar șapte ani, deci pe vremea când Mihaela Cambei nu avea decât 14-15 ani, mi-ai spus să-mi notez numele ei. Și mi-ai mai spus…
-Îmi aduc aminte bine ce ți-am spus! Cred că urmau Europenele de Juniori din Italia, -uite că momentul discuției chiar nu-l mai țin minte cu exactitate- dar știu perfect că ți-am zis: „Cambei va face Olimpiada din 2024”.
– Și ai adăugat: „Fata asta are un viitor de aur, vei vedea”. Ce ai văzut în ea atunci când nu era decât o speranță sau nici măcar atât?
-Nu eu am văzut, ci antrenorii ei, Gheorghe și Cristina Maftei. Iar Moșu, așa cum îi spunem noi lui Gheorghe Maftei, a intuit adevăratul potențial al Mihaelei Valentina Cambei. Acesta este adevărul. Moșu respiră haltere, Moșu nu se putea înșela. Prin urmare, în baza acestor asigurări din partea unui antrenor super-profesionist mi-am permis să fac acea predicție. Nu că aș fi văzut eu, Ingrid Istrate nu știu ce. Ar fi și culmea, pentru că nu sunt specialistă în haltere. Barometrul meu a fost Moșu. Eu mă bazez pe antrenorii clubului, deoarece ei știu cel mai bine. Pe Moșu îl știu de când eu eram dirigintele sportivilor săi. Culmea e că fiica sa era în clasă la mine, iar el venea la școală ca să se intereseze de halterofilii săi care-mi erau elevi. Eu îi spuneam: „Am crezut că ați venit să vorbim despre fata dumneavoastră”. Iar el, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, replica: „Pentru fată o să vină la școală maică-sa”.
-Hai să mai dăm ceva din casă: mai ții minte ce mi-ai spus în iunie, deci cu o lună și ceva înainte de Olimpiadă, atunci când Gracenote, o companie care furnizează tehnologie și statistici inclusiv în sport, a creditat-o pe Cambei cu șanse la medalia de argint la 49 kilograme?
-Bineînțeles că-mi amintesc. Am zis că eu văd o medalie de bronz în dreptul lui Cambei.
-Nu ai exclus însă posibilitatea argintului.
-Nu, nu am exclus-o, dar înclinam mai mult spre bronz. Și îți spun sincer că aș fi fost super-fericită și dacă lua bronzul. Cum să nu fiu super-fericită? Ce Dumnezeu, vorbim de o fată de 21 de ani aflată la prima Olimpiadă, care se bătea cu super-campioane, în frunte cu chinezoaica! Trebuie să ai simțul realității.
-Și totuși, în întrecerea aceasta cu super-campioanele, Cambei a avut aurul până în ultimul moment, atunci când chinezoaica Hou și-a depășit limitele reușind să ridice deasupra capului 117 kilograme. Sincer, Ingrid, ai fost vreun pic dezamăgită că nu…
– Nu, sub nicio formă! Uite că nici nu te-am lăsat să termini întrebarea. Repet, aș fi fost super-fericită și cu bronzul! Despre ce vorbim? Nicio clipă nu m-am gândit la aur. Argintul a fost mai mult decât speram, o zic cu toată sinceritatea. Hai să-ți povestesc cum am trăit concursul lui Cambei. Mă întorceam cu mașina de la București, unde fusesem pentru a întâmpina revenirea gimnastelor de la Paris. Când am intrat în Cașin, a început concursul de haltere. M-am oprit în parcare, aveam telefonul setat deja pe transmisiunea de la Olimpiadă, dar când am văzut că intrarea Mihaelei se tot amână, mi-am continuat drumul. Exact când am intrat pe poartă, a început și ea. Repet, și dacă ar fi fost bronz, aș fi simțit că zbor! Când s-a încheiat, iar ea a luat argintul, m-a bușit plânsul. Așa i-am răspuns Elisabetei Lipă, care m-a sunat la nici trei minute de la reușita Mihaelei: plângând ca un copil. Mihaela Valentina Cambei, fata firavă și frumoasă din comuna băcăuană Dofteana, sportiva crescută de CSM Onești de pe la zece ani aducea României prima medalie din istorie la haltere, la feminin. Cum să nu plâng, Dane?
„Casa ei este CSM Onești”
-Toată lumea s-a urcat acum în carul învingătorului. Toți sunt alături de Cambei: politiceni, sponsori, cine vrei și cine nu vrei. Curge numai lapte și miere, ba chiar și cafea curge: gratis, pe viață. Unde erau oamenii aceștia înainte, Ingrid?
-Nicăieri! Sau dacă erau, nu erau lângă Cambei. Ți-am mai zis: puțini au crezut în fata aceasta.
-Ba unii, din câte îmi amintesc, nici nu o considerau oneșteancă.
-Exact! Pentru că nu avea buletin de Onești. Acum, așa cum bine ai zis, toată lumea este acum în jurul lui Cambei. Înainte de Paris, însă… Fata aceasta a muncit în toți anii ăștia pe rupte. Ai văzut cum îi arată mâinile, nu?
-Fac o mică paranteză. Are legătură și cu Cambei, ai să vezi. La Jocurile Olimpice de la Paris, România a avut două triplusaltiste: Elena Taloș, fostă Panțuroiu, care a ajuns, de altfel, în finala probei și Diana Ion. Nimeni nu a scris că aceste două fete s-au format la un club relativ mic, dar care este o adevărată forță în atletismul românesc: CSM Onești.
-Nu s-a scris și nu s-a vorbit despre asta pentru nu s-a dorit, nu pentru că nu s-a știut. Rezultatele noastre în atletism- că despre atletism vorbim acum- au stat și stau în gât multora.
-Inclusiv cluburilor importante din București, care au reușit să le ia de la CSM Onești și pe Panțuroiu-Taloș și pe Diana Ion. Știu bine cât te-ai zbătut să faci rost de bani pentru a le ține în loc. N-ai avut sorți de izbândă: nici municipalitatea oneșteană, nici sponsorii nu au mișcat vreun deget. Și acum închid parantez și revin la Cambei: nu te temi că ai putea-o pierde în favoarea granzilor din Capitală?
-Aș minți dacă aș spune că nu am luat deloc în calcul un asemenea pericol, dar am convingerea că, tocmai rezultatul mare obținut de Cambei la Paris, mă va ajuta de data aceasta, pe mine, CSM Onești, în demersurile cu autoritățile locale și sponsorii pentru a păstra sportiva aici. Și este în interesul Mihaelei Cambei, dar și al sportului românesc ca această fată să nu plece de acasă. Casa ei este CSM Onești. La cluburile mari nimeni nu-ți poartă de grijă. Relația inter-umană aproape că nu există. Acolo ești plătit pentru a obține rezultate. Nimeni nu e interesat dacă iubești, dacă nu iubești, dacă te doare sau dacă nu te doare, dacă poți sau nu. Acasă este, însă altfel. Iar pentru Mihaela Valentina Cambei, repet, acasă înseamnă CSM Onești.
-Dovadă că fratele său mai mic, Lucian Florin Cambei este legitmat, la rândul său, la CSM Onești. Călcând apăsat pe urmele surorii sale în ceea ce privește performanța.
-Corect. Apropo: în viitor contăm mult pe Lucian Cambei, așa cum contăm pe Alexia Sipoș. Dacă prin 2017-2018 te atenționam asupra Mihaelei Cambei, acum te rog să-ți notezi numele Alexiei Sipoș. Vom mai vorbi despre ea.
-Pe final, nu putem să ignorăm numele Nadiei Comăneci. Ce a spus „Zeița de la Montreal” despre performanța oneștencei sale Mihaela Cambei?
-O rugasem pe Nadia să încerce să ajungă la finala Mihaelei. Nu a reușit. A doua zi după-amiază însă a fost în satul Olimpic pentru a o felicita.
-Iar proaspăta vice-campioană olimpică dormea.
-Dormea pentru că întreg consumul fizic și nervos din timpul finalei a împiedicat-o să se odihnească în acea noapte. Am sunat-o, trezind-o din somn și i-am zis că vine Nadia să o felicite. Au vorbit, au făcut poze, iar Nadia a spus că este mândră de Mihaela. Și să știi că Nadia a fost foarte mândră și de ce a reușit delegația noastră de gimnastică. Era foarte important să ne calificăm în finala pe echipe. Acesta era obiectivul nostru, iar faptul că ni l-am atins a fost ca un semnal: am revenit! Gimnastica românească este din nou pe în prima linie. Iar pentru Los Angeles 2028, vom ridica ștacheta. Și nu doar cu gimnastica, Dane!
