Succesul de la Wimbledon al Simonei Halep continuă să impresioneze toate segmentele vieţii sociale româneşti. A venit rândul filologilor, mai precis al gazetarilor din sfera literaturii, pentru a aşeza evenimentul în termeni adecvaţi. „România Literară”, săptămânalul Uniunii Scriitorilor din România (gazetă întemeiată de Vasile Alecsandri, în 1855), notează: „Performanţa obţinută de jucătoarea de tenis se dovedeşte a fi uriaşă/istorică/absolută/supremă (aici avem unul dintre cazurile rarisime când orice superlativ are acoperire, e la locul lui!)” (ediţia din 19.07.2019, p. 28). Ca atare, asemenea Nadiei Comăneci (care în 1976, la Montreal, a făcut ca tabelele de marcaj să fie neîncăpătoare pentru nota maximă), Simona a strâns un rucsac de adjective fără grade de comparaţie.
Un gest mult comentat
Ştim cu toţii: la aflarea verdictului, Simona s-a aşezat în genunchi şi a mulţumit Celui de Sus pentru izbândă. Imaginea ei a fost întoarsă pe toate feţele, mai puţin pe cea lingvistică. Pe internet, în presa scrisă, am sesizat o adevărată concurenţă între „a îngenunchiat” şi „a îngenuncheat” (pe iarbă).
Prelucrare didactică
Dacă ar fi să imaginăm un test de evaluare, cu cinci variante de răspuns, l-am formula astfel:
Alegeţi şi motivaţi forma corectă:
1. „îngenunchiat”, pentru că provine de la cuvântul de bază „genunchi”;
2. „îngenuncheat”, pentru că provine de la cuvântul de bază „genunche”;
3. ambele forme, pentru că fonetic sunt identice: [înğenunќat];
4. varianta 1, dar cu altă explicaţie;
5. varianta 2, dar cu altă explicaţie.
Să recunoaştem: am pune mâna în foc pentru prima variantă, negându-le pe 2. („genunch” este o formă regională, nu literară) şi pe 3. (în materie de ortografie, nu e posibilă ecuaţia „şi aşa, şi aşa”).
Ce spun ortografii…
Al. Graur nu discută cazul, iar Mioara Avram are prea mare încredere în noi: „La verbele cu infinitivul în -chea, -ghea sunt corecte formele în -ez, -ezi, -em: îngenunchez, îngenunchezi, îngenunchem” („Ortografie pentru toţi”, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1990, p. 22). S-ar deduce (de către naivi, desigur) că doar la indicativ prezent selectăm varianta cu e, iar participiul (incluzând aici şi pe cel din alcătuirea perfectului compus) se scrie cu i.
… şi lucrările normative
Îndreptarele ortografice mai vechi, din 1909 şi 1932, recomandă „îngenunchiat”, amestecând formele cu -i- sau cu -e- şi nesocotind astfel principiul morfologic în ortografia limbii române. IOOP (din 1960 până în 1995) şi DOOM (1982, 2005), imprudente, nu se ocupă decât de indicativul prezent îngenunchează, îngenunchem şi de gerunziul îngenunchind (DOOM adaugă conjunctivul să îngenuncheze). Cu răbdare, căutăm în partea teoretică a IOOP-ului şi deducem: „& 39. Se scrie ea, nu ia, după ch, gh când există forme alternante cu e” (ediţia a V-a, 1995, p. 16). În seria de exemple care urmează, nu există nici un verb de forma „a îngenunchea”, iar participiul nu este băgat în seamă. Se poate naşte ideea că acesta se va scrie cu i, pentru că se substantivizează: *îngenuncheat: *îngenunchiatul/un *îngenunchiat.
Reţeta
Simplificăm la maximum: conjugând verbul a îngenunchea, ajungem la (eu) îngenunchez (nu *îngenunchiz), care include vocala e după ch, păstrată în toate derivatele. Varianta de răspuns cu nr. 1, cea mai plauzibilă, cade pentru că avem altă clasă morfologică: de la substantivul genunchi s-a trecut la verbul a îngenunchea, care este utilizat în vorbire prin conjugare: îngenunchez, îngenunchem îl impun pe e din îngenuncheat.
