A venit toamna, și cu ea, au venit și frunzele schimbătoare, temperaturile mai scăzute și sentimentul de confort și pace interioară. Dacă vă numărați printre persoanele care țin acest anotimp la suflet, atunci acest articol este pentru dumneavoastră. În rândurile ce urmează vrem să vă ajutăm să dați puțin accent original locuinței familiei cu ajutorul mochetelor de sezon. Vă vom vorbi despre câteva modele din care puteți alege, despre culorile care fac furori la momentul actual, dar și despre camerele în care se vor potrivi cel mai bine. Și astfel, veți avea o casă de invidiat. Să începem!
Cum toamna este printre cele mai frumoase anotimpuri, ea ne oferă un sentiment plăcut de liniște și pace interioară. După o zi obositoare de muncă, tot ce ne dorim să facem este să aprindem lumânarea parfumată preferată, să ne punem o ceașcă de ceai sau ciocolată caldă pe foc și să ne cuibărim sub o păturică pufoasă, la un serial. Nu-i așa că sună frumos? Ei bine, acest cadru poate deveni și mai interesant cu ajutorul unei mochete ieftine, le gasiti pe Emag. Mocheta este alternativa mai puțin costisitoare a covorului, o alegere destul de inspirată, după părerea noastră. Așa că, în continuare, vrem să vă dăm câteva exemple și să vă spunem cum puteți asorta o astfel de piesă de decor în casa dumneavoastră. Cu siguranță vă veți surprinde familia și prietenii.
Tipuri de covorașe de sezon
Elementele care se remarcă la fiecare toamnă sunt frunzele schimbătoare, culorile măgulitoare ale copacilor și sărbătoarea mult iubită de la sfârșitul lunii octombrie, Halloweenul. Pe acestea ne vom concentra și noi în continuare, în enumerarea promisă. Uitați cu ce mochete vă puteți decora locuința, descoperiti-le pe Emag:
– Cu frunze: o idee inspirată vor fi covorașele cu frunze. Pe lângă faptul că puteți asorta o astfel de piesă de decor atât în living, cât și în dormitor sau pe hol, veți mai putea da dovadă de stil și cu ajutorul culorilor pe care le alegeți. Să spunem că încăperea pe care vreți să o redecorați are un design interior minimalist. Atunci o mochetă cu frunze va fi alegerea cea mai bună pentru un plus de stil. Puteți alege dintre modele cu frunze roșii, arămii, portocalii sau chiar galbene, în funcție și de preferințele dumneavoastră. Lăsați-vă imaginația să zboare și, cu siguranță, veți reuși să asortați camera în cauză la perfecție.
– Cu dovleci: printre cele mai iubite deserturi ale sezonului se numără plăcintele cu dovleac sau mere. Acum, însă, ne vom concentra pe dovleci. Pe lângă că aceștia sunt o emblemă veșnică a toamnei, ei se mai remarcă și ca simbol al Halloweenului. Așa că, dacă alegeți un covoraș cu model de dovleci, veți nimeri două ocazii dintr-o dată. Acesta se va face remarcat datorită nuanțelor multiple de portocaliu și cărămiziu din peisaj, deci se va potrivi de minune cu o cameră decorată în același stil. Sau, dacă aveți un design interior mai clasic și mobilierul dumneavoastră este maro, sau poate chiar alb, tot veți reuși să împrospătați întregul aspect cu un astfel de covoraș.
– Cu copaci: să nu uităm de celălalt element clasic al toamnei, copacii. Dacă modelul cu frunze colorate nu este de ajuns pentru dumneavoastră și familie, atunci puteți opta pentru alegerea îndrăzneață de copaci. Un astfel de model se va remarca datorită complexității sale, deci se va potrivi unei camere cu mai puține elemente de decor. Toată atenția va fi asupra covorașului, deci trebuie să-l puneți într-un loc ales atent. Puteți opta și pentru decorarea holului, de exemplu. Dacă veniți de afară, după o plimbare plăcută prin natură, și rămâneți cu sentimentul că parcă voiați să vizitați și aleea lăturalnică de lângă casă, atunci un astfel de covor vă va satisface dorințele imediat. Vă veți simți tot timpul înconjurat de natură.
– De Halloween: și nu în ultimul rând, a venit momentul să vă recomandăm și mocheta cu tematică specifică. Halloweenul se remarcă datorită elementelor sale înspăimântătoare, însă decorul din propria casă nu trebuie să fie și el la fel de înfricoșător ca să se potrivească. Puteți alege un covoraș cu modele haioase, cum ar fi fantomele prietenoase, liliecii zâmbitori sau păianjenii somnoroși. Aveți o mulțime de posibilități. Tot ce vă rămâne de făcut este să vedeți dacă s-ar potrivi sau nu cu restul locuinței.
Și iată cum, după parcurgerea sfaturilor noastre, ați ajuns la final. Sperăm că acest articol v-a fost de folos și că acum vă simțiți inspirat să decorați cât mai fabulos. Pentru și mai multe ponturi, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim redecorare plăcută!