26 noiembrie 2024

„Infrastructura si conduita judecatorilor – punctele slabe ale justitiei

Maria Violeta Chiriac, presedinta Curtii de Apel Bacau, si-a incheiat primul mandat de trei ani si a fost reconfirmata in functie, in urma examenelor din mai-iunie. Proiectul prezentat de ea la examen a fost unul de nota 10, doar doua candidate din tara primind calificativ maxim.

Dupa acesti trei ani de mandat, ce ne puteti spune despre starea in care se afla instantele din judet, cu ce probleme va confruntati?



Inainte de a-mi expira acest mandat, am conceput si distribuit niste chestionare colegilor, am urmarit sa identific disfunctionalitatile de ordin administrativ, cât si starea de spirit a colectivului. In urma evaluarii acestor chestionare, pot sa va spun ca raspunsurile au fost in general pozitive. Ca si disfunctionalitati constatate inca de la primul mandat, pot face referire la infrastructura instantelor, iar problema acuta a judetului Bacau este cea a sediului Judecatoriei Bacau, sediu care este pe de o parte vechi, dar in urma evaluarilor nici nu poate fi consolidat. Astfel ca, in ultimii ani, in limita resurselor financiare, am facut igienizari, am inlocuit geamurile, usile la salile de judecata si la birourile judecatorilor, am facut baile, scarile, insa acestea au fost lucrari care sa creeze niste conditii normale de lucru, dar sediul este nefunctional in continuare. In urma demersurilor efectuate s-a aprobat construirea unui sediu nou pentru judecatorie. Sunt si resurse financiare in cadrul unui proiect care cuprinde 12 instante din tara. Este un memorandum asumat de Guvern.

S-a gasit deja o locatie pentru noul sediu al Judecatoriei Bacau?

Intâmpinam dificultati cu terenul, pentru ca ministerul nu achizitioneaza teren, astfel ca am tot facut adrese, demersuri la autoritatile locale. Avem mai multe variante, insa, deocamdata, nu s-a concretizat nimic. Avem in discutie un teren pe Oituz, lânga Inspectoratul Scolar, dar care momentan este in litigiu. Terenul este prins in domeniul privat al municipiului, iar Inspectoratul Scolar a contestat hotarârile Consiliului Local legate de acest teren. Ca amplasament este foarte bun, dar, pâna nu se finalizeaza litigiul, nu se poate face nimic. Sunt in discutie mai multe variante, dar nu s-a stabilit ceva concret. Acum nu stim unde va fi amplasat noul sediu. De la primarie noi am primit adresa ca ne pun la dispozitie terenul de lânga inspectorat, dar nu stiam ca este in litigiu, dupa aceea am aflat. Aici ar fi foarte bine pentru ca este aproape. Trebuie sa gasim o solutie in câteva luni pentru ca anul acesta trebuie facut si proiectul, urmând ca in 2016 sa se inceapa constructia. Autoritatile locale trebuie sa ne sprijine, au obligatia legala de a asigura sedii instantelor. Eu am intâmpinat oarece dificultati, aici la Bacau, pentru ca am ramas cu impresia ca se crede ca ni se face o favoare. Nu, in lege scrie ca autoritatile au obligatia sa sprijine instantele pentru ca, pâna la urma, instantele functioneaza in folosul cetatenilor.

Probleme de spatiu exista si la instantele din judet. Câte din acestea se pot rezolva anul acesta?

In judet, avem probleme la Onesti care este prins in lista de prioritati de anul acesta si chiar avem in vedere, la rectificare, sa directionam fonduri spre Onesti. Sunt necesare la acea instanta lucrari de igienizare, trebuie schimbate si usi, si geamuri. Acolo nu s-au mai facut lucrari de vreo 20 de ani. La Moinesti, sediul este impropriu, dar acolo nu putem face investitii pentru ca este inchiriat spatiul. Am purtat niste discutii la autoritatile locale si intentionam sa mutam sediul judecatoriei intr-un spatiu oferit de primarie, mai exact unde este Parchetul acum, care am inteles ca se va muta in curând. Cred ca la anul vom reusi sa mutam aceasta instanta. Buhusi este o instanta propusa pentru desfiintare, dar nu prea curând pentru ca proiectul nu a trecut de comisiile din Parlament. Eu am mers pe desfiintare pentru ca este o instanta mica si sunt costuri cu personalul, de transport, judecatorii fac naveta din Bacau, pentru ca toti cred ca sunt din Bacau si platesc transportul, plus cheltuielile cu utilitatile. Cladirea fiind relativ mare, costurile sunt ridicate. Si atunci, când avem o instanta cu mai putin de 2.000 de dosare, nu se justifica sa functioneze. Dar, decizia nu ne apartine noua. La Podu Turcului, sunt conditii bune, chiar de la inceputul primului mandat am transferat posturi si am reechilibrat schema de personal pentru a nu exista un deficit.

Actul de justitie cum il vedeti din functia pe care o detineti, s-a imbunatatit in ultimii trei ani?

Am incercat o reconfigurare a managementului instantelor din perspectiva cetateanului, astfel ca, din punct de vedere administrativ cel putin, sa nu intâmpine dificultati. Si aici fac referire la modul de stabilire a atributiilor la personalul de la arhiva, compartimentul cu care se confrunta cel mai frecvent cetatenii, am distribuit periodic si chestionare prin care am vrut sa vad ce probleme semnaleaza oamenii, insa am observat o oarecare rezerva din partea cetatenilor, inclusiv a avocatilor, de a completa aceste chestionare. Putine au fost completate si eu chiar imi doream sa stiu cum percep oamenii activitatea instantei. Nemultumirea cea mai frecventa in raspunsurile la chestionare este legata de conduita in sala de sedinte. Si, intr-adevar, in aceasta privinta este loc de mai bine, pentru ca modul in care se comporta un judecator in sala este deosebit de important.

Pe aceasta problema chiar va rog sa insistati. Exista judecatori care derapeaza grav la multe capitole – in ce priveste modul de a se exprima si de a se comporta in sala de judecata. Ce masuri pot fi luate si cine are atributii?

Pentru abateri disciplinare numai Inspectia Judiciara are competente. Pârghiile pe care le are un presedinte de instanta sunt relativ putine, insa conduita necorespunzatoare poate fi sanctionata prin evaluare. Noi anual facem procese verbale de evaluare, iar o data la trei ani acordam calificativele, de fapt notele propriu-zise. Acum, marturisesc ca si eu am participat, in vederea evaluarii, in multe sedinte de judecata si nu intotdeauna mi-a placut modul in care se desfasoara sedinta. Aspectele negative pe care le-am constatat tin practic de respectul pe care ar trebui sa-l aiba judecatorul fata de participantii la judecata. Am avut si discutii cu unii colegi, acum astept sa vad care sunt si reactiile. Oricum, eu o sa continui sa ma duc in sali. Sunt probleme in ce priveste conduita judecatorilor. Am semnale ca nu intotdeauna exista acel echilibru al judecatorilor necesar conducerii unei sedinte de judecata. Eu am incurajat intotdeauna si avocatii, si partile dintr-un dosar care constata atitudini neadecvate sa sesizeze Inspectia Judiciara pentru ca trebuie sa existe o reactie din partea celor care vad astfel de derapaje. Nu trebuie sa existe temeri, pentru ca altfel lucrurile nu se schimba.

Exista si in Bacau o solutie de achitare definitiva in cazul unei persoane care a facut inchisoare pe nedrept aproape trei ani. Sunteti de acord ca magistratii, judecatori si procurori, sa raspunda personal pentru aceste erori judiciare sau, asa cum cred unii, ar fi un atac la independenta magistratilor?

Din punctul meu de vedere, acel judecator, care intelege gresit independenta si nu-si exercita atributiile cu responsabilitate si da o solutie fara sa fie de buna-credinta, trebuie sa raspunda. Acum, nu stiu cum ar putea sa fie aceasta raspundere personala pentru ca sunt discutii pe acest subiect de ani de zile, dar parerea mea este ca trebuie sa raspunda judecatorul care cu rea-credinta sau din grava neglijenta savârseste o abatere disciplinara.

Se tot discuta si despre judecatori care colaboreaza cu SRI. Care este pozitia dvs. vizavi de acest scandal?

Din punctul meu de vedere, pe aceasta chestiune ne consumam cam multa energie. In sistem sunt lucruri importante de facut. Eu nu am avut semnale la noi la instanta si nu am vazut sa se discute despre acest subiect. Mi-e greu sa cred ca sunt printre noi astfel de judecatori. Se dau acele declaratii pe proprie raspundere, la notar, in care fiecare spune ca nu colaboreaza.

In ce stadiu se afla proiectul “Dosarul electronic”?

Este un proiect la nivel national, stiu ca este in derulare si ca va fi implementat pâna la sfârsitul anului. Este un proiect foarte bun, dar trebuie vazut si cum il putem pune in practica. Noi acum scanam partial, dar ca sa fie dosar electronic trebuie scanat in totalitate. Am inteles ca vor fi dotate instantele cu scannere noi si performante si ca vom mai primi personal care sa scaneze. Proiectul functioneaza in Cluj acum. Omul primeste o parola si isi poate consulta pe internet dosarul, nu mai trebuie sa se deplaseze la instanta. Este un program foarte bun, acum depinde cum va fi primit. Pentru ca acum câtiva ani, am facut acel proiect “Speak to Me” (linie telefonica la care oamenii puteau obtine informatii legate de instanta si dosare, n.r.) si a trebuit sa renuntam la el pentru ca nu era accesat. Nu le placea vocea robotului, nu stiu. In Ardeal a prins, aveau 3.000 de apeluri pe luna, noi am avut cam 100.

Ce va propuneti in noul mandat?

Voi continua proiectele de consolidare a infractructurii instantelor, apreciind ca asigurând conditii normale de lucru se va rasfrânge si asupra calitatii actului de justitie. In acelasi timp, am sa pun accent si pe conduita judecatorilor, astfel incât sa creasca increderea oamenilor in justitie.

Sunteti judecatoare, presedinta unei instante, dar si mama a doi copii. Cum se impaca aceste calitati si cum reusiti sa va impartiti?

Da, am doi copii. O fetita de 16 ani si un baiat de 11 ani. Incerc sa le imbin pe toate si cred ca reusesc. E drept ca, atunci când optezi pentru o astfel de profesie, esti constient ce ingradiri iti asumi. Dar reusesc sa mentin un echilibru intre serviciu si familie si chiar pot sa spun ca am doi copii exceptionali care, cel putin la acest moment, nu vor sa ma urmeze in aceasta meserie. Au propriile vise si planuri. Baiatul spre medicina se orienteaza, iar fetita opteaza pentru relatii externe.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014