15 noiembrie 2024

Infracțiuni săvârșite la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în tafic, la data de 3 octombrie a.c., pe DN 2, în localitatea Nicolae Bălcescu, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, domiciliat în municipiul Buzău.

În urma verificarilor effectuate de polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.



În cauză a fost întocmit dosar penal pentru savarsirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 La data 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Moineşti, în timp ce acţionau pe strada Costache Negri din municipiu, au depistat în flagrant un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

 

 La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 00.30 polițiștii rutieri din cadrul Politiei Municipiului Bacău, au fost sesizați despre faptul că pe strada s-a produs un accident de circulaţie cu pagube materiale.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 40 ani, conducea un autoturism, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la S.J.U. Bacău unde i-au fost recoltate doua probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană, aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 În urma sesizării, la data aceeași data, în jurul orei 01.30, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au cercetat un eveniment rutier soldat cu pagube material, produs în comuna Sascut.

Astfel, în timp ce un bărbat de 49 de ani, din comuna Valea Seacă, conducea un autoturism pe D.J. 119 A din comuna Sascut, pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod din dreptul unui imobil.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest , rezultatul fiind 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate două mostre biologice de sange în vederea stabilirii cu exactitate a alcolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpa și conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014