6 noiembrie 2024

Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiști

La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 06:00, în timp ce executa serviciul de patrulare pe DN12B, în oraşul Slănic Moldova, o patrulă de siguraţă publică a procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism care se deplasa pe direcţia Slănic Moldova către Târgu Ocna.

La volanul autoturismului se afla un tânăr de 20 de ani, din Târgu- Ocna, care a prezentat polițiștilor dovada înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulaţie, constatându-se că are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
Totodată s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest ocazie cu care s-a constatat faptul că avea o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.



 

La data de 28 decembrie a.c., în jurul orei 00.45, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Slănic Moldova, în timp ce executau serviciul de patrulare pe DN12B pe strada Nicolae Bălcescu, au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Târgu-Trotuş, care conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

         Bărbatul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri