Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu atenție pe drumurile a căror parte carosabilă este umedă, întrucât există risc de formare a poleiului, după ce au fost emise trei atenționări nowcasting cu cod galben.
Potrivit unui comunicat al IGPR remis duminică AGERPRES, atenționările au fost emise pentru nordul județului Tulcea, unde se vor semnala precipitații mixte ce depun polei (atenționare valabilă până la ora 14,00), pentru județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, unde local se vor semnala depuneri de polei asociate cu burniță și ploaie care îngheață, dar și ceață (atenționare valabilă până la ora 17,00) și pentru zona de câmpie a județelor Bihor și Arad, unde traficul rutier se va desfășura în condiții de ceață, care determină reducerea vizibilității local, sub 200 de metri, și izolat, sub 50 de metri (atenționare valabilă până la ora 13,00).
„Pentru prevenirea unor evenimente rutiere grave sau blocaje în trafic, le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope specifice sezonului rece. De asemenea, îi sfătuim să adapteze viteza în funcție de starea carosabilului, ținând cont de riscul formării poleiului, să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu frâneze sau să vireze brusc și să utilizeze, cu precădere, frâna de motor”, precizează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.