Îndrăzneşte la Domnul, Care este aproape!

Se spune că intr-o cetate îndepărtată, plină de oameni trişti şi împovăraţi, a intrat un Om care a început să le vorbească locuitorilor cetăţii despre adevăr, bine şi frumos, despre bucuria prezenţei Luminii şi a fericirii în viaţă. Văzându-l diferit de ei, locuitorii au dat năvală spre a-l vedea, a-l asculta, a-l putea atinge. Aşa s-au petrecut lucrurile o zi, o lună, un an… până când toţi s-au săturat şi au revenit la ale lor vechi preocupări. Dar el continua să vorbească! După o lungă perioadă de timp, se opreşte un copil, care îndrăzneşte să-l întrebe: „Domnule, ce faci aici?”. El a răspuns: „Eu spun poveşti!” Si copilul a continuat: „Înţeleg că spui poveşti, le spuneai şi când mama era de vârsta mea. Pentru ce tot le repeţi şi acum?”. Omul, atent privindu-l şi zâmbindu-i, îi zice: „Eu înainte am spus poveşti pentru a schimba lumea.” Copilul: „Dacă nu ai schimbat-o, de ce mai continui?”. Omul a răspuns: ”Spun poveşti, pentru ca lumea să nu mă poată schimba pe mine!”
Această pildă poate fi o lecţie din care putem înţelege şi faptul că esenţa întâlnirii cu Dumnezeu în fiecare sărbătoare, reluată repetitiv, an de an, sub aspectul aceloraşi pericope, sensuri şi simboluri, are rostul nu doar de a schimba lumea, ci , mai ales, de a ne imprima un anumit ritm duhovnicesc, pentru ca lumea să nu ne poată schimba pe noi. Este important ca Biserica, în structura-i comunitară a mărturisirii de credinţă, să aibă acelaşi diapazon foarte bine ancorat la adevăratele note duhovniceşti ale căutării Împărăției lui Dumnezeu.
Povestea săptămânii continuă cu vederea smereniei Domnului Iisus Hristos, ce Se ascunde de ochii noştri pentru a Se ruga (Matei 14). În pofida retragerii pentru rugăciune, El simte frica, aude glasul inimilor apostolilor, calcă apele, se apropie şi linişteşte. Petru, plin de râvnă, vrea la Domnul. La un pas de Hristos, zgâlţâit de valuri şi de frică, văzându-se într-o situaţie ca de vis, odată cu îndoiala, începe să se scufunde. Dar mila Domnului este aceea care-l ridică din încrâncenata frică a valului morţii. Avem de a face cu un fel de schimbare la faţă a lui Petru. Pentru noi, o lecţie importantă: înţelegem că Domnul nu e nălucă. El ne ridică. Şi ne duce de mână în corabia mântuirii. Morala: ţine-te de ceea ce ai început, alungă gândurile ce te tulbură şi îndrăzneşte la Domnul, Care este aproape!
pr. prof. dr. Adrian ALEXANDRESCU