Indiferenta „administratiei locale”

Ieri, a sunat la redactie o doamna cu o vârsta onorabila, 80 de ani, dupa propria marturisire: Am sunat sa va rog sa spuneti „administratiei locale” ca eu locuiesc in preajma magazinului Penny si sunt nevoita sa fac eforturi deosebite pentru a ajunge la intrare: gunoi, zapada, gheata. Nu am bani sa mai stau in telefon, stiu ca doar dumneavoastra, ziarul, mi-a spus o vecina care citeste DESTEPTAREA, mai puteti face ceva si mai spuneti „administratiei locale” ca mi-a marit taxele locale cu 16 la suta, luându-mi din pensie 8 lei in plus. Opt lei, opt pâini, cu care o duceam opt zile.
Zilele trecute am fost la Iasi. Cu treburi de familie. Oameni buni, alta lume! Ca sa folosesc expresia din ghilimele de la paragraful de mai sus: alta „administratie locala”, zapada la locul ei, in afara orasului, gheata ridicata de pe trotuare, circulatie aproape normala. Si nu in centru, ca stiu si eu pe unde sa ma uit, mai ales ca m-am ambitionat si am luat-o aiurea, pe strazi cum ar fi la noi Logofat Tautu, Slanicului, Neagoe Voda, Miron Costin, Nufarului sau Lalelelor. Imi spunea un domn din Tatarasi ca nu-i un aspect izolat, in Iasi se face treaba, exista un respect aparte pentru cetateni.
Tot ieri, am stat de vorba cu presedintele unei asociatii neguvernamentale, al unui ONG cu ani buni de activitate in Bacau care, printre altele, imi spunea ca, dupa alegerile din iunie trecut, consilierii locali au devenit salariati, subordonati „administratiei locale” si nu mai reprezinta interesele celor care i-au votat. Din 23 de consilieri, o anumita uniune are 14, majoritate confortabila, iar restul de noua nu mai conteaza, geaba ar incerca o abtinere sau o impotrivire, ca sa nu mai vorbim de initierea vreunui proiect de hotarâre si trecerea lui la vot. In aceste conditii te intrebi de ce spiritul civic, forta comunitatii au coborât la un nivel ce frizeaza inexistenta: cui sa te plângi, la cine sa apelezi, daca „administratia locala” detine puterea, dicteaza, nu conduce.
Am sa inchei in acelasi ton, apelând la unul dintre aforismele lui George Bernard Shaw: „Cel mai mare pacat fata de semenii nostri nu este acela de a-i uri, ci de a fi indiferent fata de ei; aceasta este lipsa de omenie”. Si cum „administratia locala” circula prin Europa, dar nu vede nimic, am sa-i ofer si varianta in engleza: „The worst sintowards our fellow creatures is not to hate them, but to be indifferent tot them; that’s the essence of inhumanity”.