Viaţa omului este o continuă alegere între diferitele posibilităţi, cu un scop de urmat. Viaţa omului este în aşteptarea unui viitor mulţumitor; poate unii aşteaptă salariul, alţii aşteaptă sărbătorile de Crăciun, iar elevii, cu siguranţă, aşteaptă vacanţa. Dar dacă plasăm tot mai departe timpul fericirii pe care îl aşteptăm prin aceste cadouri, poate pentru mulţi această aşteptare se va termina cu un gust amar. Dar există un moment pe care nimeni nu-l poate amâna şi nici nu poate scăpa de el: întâlnirea cu Domnul. Fiecare va trebui să dea cont în faţa lui Dumnezeu pentru cele făcute aici, pe pământ. De aceea trebuie să veghem, să fim atenţi şi să-l întâlnim pe Domnul care vine.
Timpul Adventului înseamnă angajare pentru revizuirea vieţii spirituale, un timp în care noi, creştinii, suntem chemaţi să veghem. Şi ce înseamnă a veghea? Ce înseamnă a sta treaz? Înseamnă a ne goli mereu de noi înşine, a căuta mereu gloria lui Dumnezeu, asemănarea cu Isus, trăirea în har. A veghea înseamnă angajarea noastră la iubire, dar nu conform ideilor noastre, ci conform măsurii noastre de iubire. A veghea mai înseamnă a căuta să înţelegem ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, cum vrea el să-l iubim. Aşa face o mamă atunci când îşi permite o clipă de răgaz în timpul îngrijirii copilului bolnav: doarme, dar inima ei veghează alături de copilului ei.
Se spune că o mamă avea două fete la care ţinea foarte mult. Într-o zi, una dintre ele alege să plece de acasă, cu gândul că-i va fi mai bine şi că se va descurca bine chiar şi în lipsa mamei. Dar după un timp se hotărăşte să se întoarcă acasă şi să-i ceară iertare mamei. În drum spre casă se tot întrebă cum să-i spună mamei, ca s-o poată ierta. Apropiindu-se tot mai mult de casă, un gând o neliniştea: dacă poarta va fi încuiată? Dar ajungând acasă o cuprinse uimirea, deoarece poarta şi uşa erau descuiate. Înaintând spre casă, o vede pe mamă rugându-se Rozariul. Cuprinsă de emoţie, fiica o îmbrăţişează pe mamă şi o întreabă: „De ce te rogi?” Iar mama răspunde: „Fiica mea, de când ai plecat, eu m-am rugat continuu pentru ca tu să te întorci pe drumul de la care te-ai abătut”.
Iubirea mamei care stă în aşteptare trebuie să ne caracterizeze şi pe noi, mai ales în perioada Adventului. Atitudinea mamei trebuie să fie şi a noastră. De aceea suntem chemaţi la veghere. Şi cum se poate face acest lucru? În primul rând, prin rugăciune. A ne ruga nu înseamnă a ne preocupa de ceea ce vom spune; este suficient să-i spunem Domnului ceea ce ne preocupă. A ne ruga nu înseamnă a deschide o carte sau memoria, ci a deschide larg inima lui Isus, chiar fără a spune nimic. Adesea, noi ne rugăm numai când suntem în dificultăţi sau când avem nevoie de ceva. De multe ori, rugăciunea înseamnă pentru noi doar faptul de a cere. Se spune că, dacă o logodnică primeşte din ce în ce mai puţine scrisori de la logodnicul ei, înţelege foarte bine că iubirea sa este pe punctul de a se prăbuşi. Tot aşa şi noi, creştinii, dacă nu mai ţinem legătura cu Dumnezeu, iubirea noastră faţa de el este în pericol.
Vă doresc tuturor un Advent binecuvântat!
Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
