Îndemn la veghere

Toţi suntem chemaţi la credinţă, în aşteptarea patriei cereşti. Aceasta este ideea care pătrunde liturgia duminicii a XIX-a de peste an.

Cei care cred în Cristos alcătuiesc o comunitate mică, însă acestei comunităţi îi aparţine viitorul, împărăţia cerească şi comuniunea cu Dumnezeu. Pentru acest scop trebuie să fim liberi pentru a sluji lui Dumnezeu şi fraţilor. Creştinii trebuie să fie atenţi, mereu pregătiţi ca să înţeleagă situaţia din lume şi să fie gata pentru reîntoarcerea Domnului, când va avea loc judecata, despărţirea dintre cei buni şi cei răi.

De aceea, Isus cere şi recomandă vegherea, adică noi să fim gata, pregătiţi de acest moment. Vegherea nu este altceva decât fidelitatea în credinţă şi slujirea încredinţată fiecăruia în această viaţă. Două sunt temele importante care reies din lecturile acestei duminici: creştinul este omul credinţei şi creştinul este omul viitorului.

Lecturile acestei duminici subliniază credinţa în promisiunile lui Dumnezeu care ne orientează spre viaţa veşnică.

Pe scurt, autorul Cărţii Înţelepciunii vorbeşte despre credinţa poporului evreu cu ocazia ieşirii sale din robia Egiptului, iar autorul Scrisorii către Evrei face o reflecţie asupra patriarhiilor, mai ales a lui Abraham şi asupra fidelităţii faţă de Dumnezeu. În Evanghelie, Mântuitorul ne invită să ne îndreptăm ochii spre viitor, spre patria cerească şi toate să le înfăptuim cu speranţa în răsplata pe care el o va da tuturor celor care veghează în credinţă şi îndeplinirea misiunii în lume.

Toate exemplele din lecturile acestei duminici sunt ca nişte îndemnuri părinteşti pentru a le urma.
Astfel, ieşirea poporului din robia egipteană nu a avut loc la întâmplare. Poporul aştepta această mântuire, chiar dacă în faţă erau atâtea dificultăţi. Poporul se ruga şi aducea jertfe în acest scop. Şi Dumnezeu a promis acestui popor un pământ, o ţară nouă, chiar dacă era ocupată de alte popoare cu cetăţi puternice. Cu toate acestea, poporul evreu nu s-a descurajat, a crezut în promisiunile lui Dumnezeu, care i-a eliberat miraculos şi i-a condus în ţara promisă.

Avem noi credinţa acestui popor? Viaţa e pătrunsă de mult întuneric, are multă nesiguranţă. Vedem noi în toate mâna lui Dumnezeu? În lumina cuvintelor lui Cristos şi a învăţăturii Bisericii, să ne îndreptăm acţiunile şi faptele spre un singur scop: viaţa veşnică, împărăţia cerului.

Spuneam mai sus de faptul că creştinul este şi omul viitorului. În acest sens, autorul Scrisorii către Evrei ne spune acest adevăr: „Credinţa este garanţia realităţilor sperate, este dovada lucrurilor pe care nu le vedem”. Şi lucrul acesta îl dovedim din faptul că Abraham şi Sara au primit de la Dumnezeu o promisiune a lucrurilor care, natural, nu trebuiau să vină: un pământ nou, străin, urmaşi numeroşi şi promisiunea unui copil. Unele promisiuni s-au realizat în timpul vieţii lor, iar alte mai târziu. Abraham şi urmaşii săi se considerau străini şi călători pe pământ, ei căutau o patrie în ceruri, al cărui arhitect şi constructor este Dumnezeu. Aşadar, ei au trăit cu speranţa şi credinţa în bunurile viitoare.

Acelaşi lucru îl spune Isus în evanghelie: „Nu te teme turmă mică, deoarece i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia”. Deci, viitorul ne asigură această împărăţie, dar Mântuitorul în acest scop vrea o credinţă care lucrează, care veghează asupra viitorului nostru. El ne cere mereu să fim pregătiţi cu această credinţă, el Fiul lui Dumnezeu, întrupat, mort şi înviat pentru noi, arătându-ne care este scopul nostru. Din această credinţă să pornească faptele noastre bune, în a ajuta pe alţii, a-i iubi şi a-i sluji, a face numai binele.

Să fim asemenea slugilor credincioase din Evanghelie, care aşteaptă cu făcliile aprinse pentru a-l întâmpina pe mire, când va veni noaptea de la nuntă.

Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică “Sfântul Nicolae” Bacău