Indecizia

Intr-o societate normala, ziua alegerilor (duminica aceasta care urmeaza, in caz ca nu stiati), ar fi o zi de sarbatoare. O piatra de hotar, startul sau macar un impuls pe un drum de schimbari si progres. Am putea spera, de exemplu, la o autostrada, la salarii si pensii corecte, la un sistem medical decent, la birocratie redusa, la lipsa coruptiei, la eficienta din partea autoritatilor. Am vrea sa speram ca atât de mult trâmbitatele cresteri economice record in intreaga Uniune Europeana, cu care se lauda guvernele noastre, se vor simti si in buzunare. Pentru ca toate acestea sa devina realitate, ar trebui sa iesim la vot. A nu merge la vot inseamna sa il lasi pe altul sa isi impuna vointa prin votul sau, si poate ca astfel nu face tocmai cea mai buna alegere.

Insa, nu te intreba doar ce poate face tara pentru tine, intreaba-te si ce poti face tu pentru tara, dupa cum spunea Kennedy. Caci nu ajunge sa mergem la vot si dupa aceea sa stam la soare si sa asteptam bunastarea. Fiindca daca stam asa, lucrurile vor ramâne exact asa cum le avem de 27 de ani incoace. Iar baietii destepti isi vor vedea in continuare de furat, ca mai este inca de unde. Implicarea nu e vorba in vânt, iar ideea ca omul de rând are ceva de spus doar odata la patru ani, de alegeri, ar trebui sa dispara.

Insa dilemele privind votul sunt acum parca mai apasatoare ca niciodata. Chiar speram la ceva mai bun dupa alegeri? Stim cu adevarat unde sa punem stampila pe buletin? Schimbam ceva din mersul clasei politice? Foarte multi dintre noi nu au un raspuns inca, daca nu sumva sunt pesimisti de-a binelea. Cu adevarat decisi sunt, din pacate, cei care voteaza automat, fara sa isi foloseasca neuronul. Iar asta nu imi convine, asa ca am sa merg la vot, sa nu imi para rau dupa aceea.