Presedintele firmei Calder-A International, Uri Bider, sustine ca nu intentioneaza sa renunte la rafinaria onesteana. Mai mult, el spune ca grupul de firme din componenta consortiului Alfa Oil va investi sume importante in modernizarea RAFO. Pana atunci, conducerea firmelor Calder-A si Expanet Trading asteapta deblocarea crizei aparute in urma contractului de vanzare-cumparare actiuni, incheiat cu Balkan Petroleum.
Uri Bider a mai adaugat ca, in baza contractului de procesare si a contractului de preluarea actiuni de la Balkan Petroleum, dreptul de coordonare si administrare al rafinariei revine, in exclusivitate, cumparatorului. Din acest motiv a fost incheiat contractul de administrare cu firma V&V Trading, contract care va functiona pana in septembrie 2006. Presedintele Calder-A International a declarat ca nu are nimic sa reproseze echipei de administrare, reprezentata de Marin Anton-manager general, Paul Ivascu-director general si Virginia Velican-director economic. Cei de la Calder-A International se considera cumparatori de buna credinta si piese importante in efortul de relansare a activitatii la rafinaria onesteana. Mai mult decat atat, Uri Bider a precizat ca va pune la dispozitia organizatiei de sindicat a rafinorilor programul de functionare si dezvoltare a rafinariei, pe termen lung, pentru a putea fi comparat cu cel al companiei Balkan Petroleum.
Sindicatul nu ramane indiferent
Conducerea Sindicatului „Rafinorul” si-a formulat un punct de vedere categoric cu privire la situatia delicata existenta din cauza litigiului intre Calder-A International si Balkan Petroleum. Astfel, sindicalistii considera ca disputele aparute intre cumparatorul de actiuni si vanzator, precum si neinregistrarea contractului de novatie de catre AVAS va avea consecinte directe asupra societatii si salariatilor. Liderul sindical Ion Marian crede ca o intalnire comuna BKP-Calder-administratie-administrator judiciar-sindicat va putea conduce la deblocarea situatiei si la crearea premiselor pentru rezolvarea complicatiilor ivite. „Firma Calder-A International a demonstrat ca are puterea de a prelua RAFO, de a asigura incarcarea cu titei si functionarii societatii si de a realiza o infuzie de capital pentru dezvoltare-investitii, precum si achitarea obligatiilor catre ANAF, in conditiile in care Curtea de Apel Brasov va decide intrarea RAFO in faliment”, se arata intr-un comunicat al conducerii organizatiei de sindicat.
7 februarie, ziua hotaratoare
Adunarea Generala a Actionarilor, convocata pentru ziua de 7 februarie, ar putea clarifica toate aspectele cu privire la actionariat si administratie. Surse din interiorul RAFO nu exclud realizarea unei intelegeri intre Calder si BKP, in niste termeni convenabili pentru ambele parti. Sindicatul spera ca lucrurile se vor clarifica, astfel incat rafinaria sa parcurga, in bune conditii, perioada de reorganizare. „Gasirea, astazi, a «n» vinovati pentru situatia RAFO ni se pare o solutie nedreapta si nefireasca, cu grave consecinte asupra ansamblului activitatilor rafinariei”, sustine conducerea sindicala.Scris de Catalin BUZINCHE
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.