15 noiembrie 2024

Incognito în Parcul Gherăiești: Grătarele au intrat în post

Nici urmă de fleică, mici sau cârnați pe grătarele din Gherăiești, acolo unde băcăuanii au ales și în această toamnă să-și coacă legumele pentru sezonul rece. Cu glumele la ei, băcăuanii demonstrează încă o dată că sunt gospodari. Unii dintre ei au stat la rând și câte o oră jumătate până s-a eliberat un grătar. Jarul sfărâie în voie și pârpolește la rând vinete, ardei gras sau kapia și gogoșari.

Cu toții spun că pregătesc legumele pentru la iarnă, iar o parte dintre ei trimit bunătățile și copiilor plecați în străinătate. „Ai mei s-au învățat cu picioare de broască, nu mai mănâncă ei legume de astea”, spune râzând un grataragiu de sezon. Chiar dacă se întrec la glume, mâinile lucrează într-un ritm alert la întors de legume coapte. Ne încercăm norocul, poate, poate aflăm și vreo rețetă să ne dăm papilele gustative pe spate.



„Curăț ardeii kapia și gogoșarii și îi pun în porții la congelator exact cât mănânci o dată. Când îi scot în decembrie sau ianuarie și îi pun lângă o friptură sau un cartof, zici că atunci e copt. Noi nu mai folosim zacuști că nu mai duce ramazanul (și arată către burtă). Și vinetele tot la fel.

Congelate la pungulițe de o porție”, povestește Mihai Mitrea care spune că nu se compară ce fac ei acum cu marfa care o găsești tot anul în supermarket-uri.
Totuși, să nu plecăm cu mâna „goală”, încerc să-l conving pe vecinul de grătar, poate o punem de-o zacuscă. În primă fază, omul nu vrea să dea rețeta.

Când îi povestesc că facem câștigul pe din două, începe să divulge din „marele secret”. „Gogoșari cu ceapă, și tot ce trebuie, le punem coapte la congelator, și când ies ghebele, ori de la piață ori de la pădure, vedem noi, terminăm cea mai bună zacuscă. În rest, pun și eu legume la congelator, exact ca vecinul. Numai că la mine preferata e zacusca, dar și ardeii copți”, spune omul care nu vrea să-și decline identitatea.

„Scrie acolo, un moșneag”, zice și râde cu poftă. Se grăbește să termine treaba că îl așteaptă „șefa” acasă la curățat de legume. Ceilalți îi trag tare și zic că sunt pregătiți, la urmă, să frigă și un mic și-un cârnăcior. După muncă, și răsplată…




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014