Jandarmeria Română va menţine un dispozitiv de ordine publică pentru a preveni producerea unor incidente sau escaladarea unor conflicte în Valea Uzului şi recomandă tuturor participanţilor la evenimente să aibă un comportament civilizat, calm şi adecvat momentului.
„Toate persoanele care au săvârşit fapte contrare legii vor fi identificate şi, pe baza imaginilor, vor fi dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei transmis, joi, AGERPRES.
Reprezentanţii organizaţiilor româneşti care au venit la cimitirul de la Valea Uzului să comemoreze eroii români au încercat să forţeze intrarea în cimitir şi s-au îmbrâncit cu jandarmii prezenţi la faţa locului.
Cimitirul a fost închis cu lacăt şi un lanţ.
Aproximativ 300 de membri ai comunităţii maghiare din Harghita şi Covasna, în frunte cu liderii lor politici, au format, joi, un lanţ viu de-a lungul cimitirului şi nu au permis accesul nimănui.
Cei peste 1.000 de reprezentanţi ai organizaţiilor româneşti au fost ţinuţi la depărtare de lanţul uman format de maghiari de un număr impresionant de forţe de ordine.
Reprezentanţii comunităţii maghiare refuză să părăsească zona şi rostesc „Tatăl nostru” şi cei ai comunităţii româneşti flutură steaguri tricolore, cântă cântece patriotice şi scandează „Ruşine să vă fie!”.
Pe timpul desfăşurării evenimentului de la cimitirul din Valea Uzului nu au existat violenţe între participanţi sau între participanţi şi forţele de ordine, precizează Jandarmeria Română.
Sursa citată menţionează, în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public privind distrugerea unor cruci, că „din primele constatări nu au fost observate astfel de elemente, dar vor fi desfăşurate activităţi specifice de către organele competente pentru cercetarea la faţa locului a tuturor aspectelor”.
„Participanţii la eveniment au început să părăsească zona iar forţele de ordine vor rămâne în continuare acolo până la finalizarea întregii activităţi”, se mai arată în informarea transmisă, joi, de Jandarmerie.
Reprezentanţii organizaţiilor româneşti care au venit la cimitirul de la Valea Uzului să comemoreze eroii români au încercat să forţeze intrarea în cimitir şi s-au îmbrâncit cu jandarmii prezenţi la faţa locului.
Cimitirul este închis cu lacăt şi un lanţ. Aproximativ 300 de membri ai comunităţii maghiare din Harghita şi Covasna, în frunte cu liderii lor politici, au format un lanţ viu de-a lungul cimitirului şi nu permit accesul nimănui.
Cei peste 1.000 de reprezentanţi ai organizaţiilor româneşti sunt ţinuţi la depărtare de lanţul uman format de maghiari de un număr impresionant de forţe de ordine.
Reprezentanţii comunităţii maghiare refuză să părăsească zona şi rostesc „Tatăl nostru” şi cei ai comunităţii româneşti flutură steaguri tricolore, cântă cântece patriotice şi scandează „Ruşine să vă fie!”.
La faţa locului a sosit şi deputatul PMP Constantin Codreanu, care doreşte să depună o coroană de flori. El a declarat că nu va pleca până nu i se va acorda accesul în cimitir şi că nu are nevoie de nicio autorizaţie pentru a-i comemora pe eroii români.
________________________________
Atmosferă foarte tensionată la cimitirul din Valea Uzului, unde grupuri de români, veniți în număr foarte mare, au forțat cordonul de jandarmi care îi separau de maghiari.
Există îmbrânceli și confruntări la poarta cimitirului între grupurile de români și jandarmi, transmite corespondentul HotNews.ro de la fața locului.
Zeci de români au pătruns, joi, cu forța, în cimitirul eroilor din Valea Uzului, unde maghiarii au făcut un lanț uman.
Cordonul de siguranță al jandarmeriei a fost spart și forțele de ordine fac eforturi să împiedice declanșarea unui conflict fizic între românii și maghiarii aflați la fața locului, conform unor martori.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.