Faceți parte dintre cei care după ce-au citit două, trei pagini dintr-o carte, nemulțumiți de stil/ conținut refuză continuarea lecturii? Sunt și critici literari care mărturisesc gândul că se regăsesc în această categorie de cititori, deși atitudinea este discutabilă. Există însă și cărți care te atrag chiar din primele rânduri, aidoma unui magnet magic. Multe dintre ele păstrează forța acestei magii chiar până la final. Asta nu înseamnă, desigur, că multe alte cărți, precum unele dintre cele semnate de Dante, Shakespeare, Goethe, Joyce sau Coelho, de exemplu, care au uneori începuturi/ finaluri mai puțin seducătoare, nu sunt capodopere care ne vrăjesc spiritele. Vinerea trecută v-am prezentat exemple de începuturi ale unor cărți. Astăzi vă prezentăm, fără comentarii, finaluri de operecare pot atrage ca un magnet. Oricare dintre acestea ar putea fi repere pentru aventuri hermeneuticetulburătoare…
,,Îl las pe Sisif fericit. Ne întoarcem întotdeauna poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învață fidelitatea superioară care îi neagă pe zei și înalță stâncile. Și el socotește că totul e bine. Acest univers rămas fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuiește o lume. Lupta însăși către înălțimi e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie sa ni-l închipuim pe Sisif fericit.” (Albert Camus, ,,Mitul lui Sisif”, în ,,Fața și reversul…”, București, Editura RAO, 1994, p. 194)
,,Câteva zile după ce-am înmormântat-o pe mama, bunicul mi-a spus:
–Ei, Lexei, nu ești medalie să te port la gât. Du–te și tu de-ți găsește un stăpân…
– Și am intrat la stăpân.” (Maxim Gorki, ,,Copilăria”, București, Editura Albatros, 1998, p. 295).
,,Epocile mari nu se măsoară după idei, ci după puls. În ele nu triumfă cumpătul și zâmbetul neutru al rațiunii, ci un echivoc dramatic, o sete de dezastru…” (Emil Cioran, ,,Revelațiile durerii”, București, Cluj, Editura Echinox, 1990, p. 200)
,,Haide, domnilor, mai domol cu tânguirile, mai domol cu desperarea. Căutați înlăuntrul ființei D-voastră acel crâmpei de nebunie și de faptă, aduceți la lumină acel ridicul «Ei, și?» și zvârliți-l bărbătește în mijlocul descompunerii generale. Există atâta moarte în jurul meu, încât nici nu știu cum să-mi comprim sălbatica bucurie că din toate aceste cadavre va crește mâine o altă lume” (Mircea Eliade, ,,Oceanografie”, București, Editura Humanitas, 2003, p. 232)
,,I. Cercetătorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cântări o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cântarului său că, indiferent de sex sau de vârstă, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa morţii. În conferința de presă organizată, Nills Jakobson a declarat că aceasta este greutatea sufletului. II. Va să zică 21 de grame!” (Nichita Stănescu, ,,Amintiri din prezent”, București, Editura Sport Turism”, 1985, p. 383)
,,Un stat democratic nu poate fi mai bun decât cetățenii săi; de aceea trebuie să sperăm că marile valori ale societății deschise, libertatea, întrajutorarea reciprocă, căutarea adevărului, responsabilitatea intelectuală, toleranța, vor fi recunoscute și pe viitor ca valori. Pentru aceasta trebuie să facem tot ce ne stă în putință.” (Karl Popper & Konrad Lorenz, ,,Viitorul este deschis…”, București, Editura Trei, 1997, p. 124)
,,Un lucru este, în orice caz, sigur: omul nu este nici cea mai veche și nici cea mai constantă problemă pe care și-a pus-o cunoașterea umană […].Omul este o invenție căreia arheologia modernă efectuată asupra gândirii bulversate îi dă cu ușurință în vileag data recentă. Și, cine știe, poate chiar sfârșitul apropiat.” (Michael Foucault, ,,Cuvintele și lucrurile”, Editura Univers, 1966, p.451)
,,Voi fi citit de popor cu faimă prin șiruri de veacuri/ Eu voi trăi, de-i vreun adevăr în ce simt poeții.” (Ovidiu,,,Metamorfozele”, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957, p. 249)
„Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ţi se facă dor de toţi”. (J.D. Salinger, „De veghe în lanul de secară”, Iași, Editura Polirom, 2005, p. 279)
,, Gatsby crezuse până la urmă în luminiţa aceea verzuie, într-un viitor
fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în faţa noastră. Ne-a scăpat o dată,dar ce importanţă are… Mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde braţele maideparte… Şi tot aşa, până într-o dimineaţă…
Și tot aşa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără
încetare, tot mai înapoi, în trecut.” (F.S. Fitzgerald, „Marele Gatsby”,București, Editura pentru literatură universală, 1967, p.172)
,,Două lacrimi cu iz de gin i se preling de o parte şi de alta a nasului. Dar gata, totul este bine acum, lupta s-a sfârşit. A câştigat bătălia cu el însuşi. Îl iubeşte pe Fratele cel Mare.” (George Orwell, ,,O mie nouă sute optzeci și patru”, Editura Univers, 1991, p. 262)
,,În lumea de astăzi există o contradicție din ce în ce mai insuportabilă: în interiorul multor țări sunt permise, sub pretextul neamestecului în treburile interne, acte care – dacă s-ar fi petrecut între două state diferite – ar fi fost imediat calificate crime de război.” (Jean-François Revel, ,,Revirimentul democrației”, București, Editura Humanitas, 1995, p. 428)
