De luni, 16 august, se dă startul pentru cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2021, unde sunt înscrişi, la nivelul județului Bacău,1.050 de candidați, din care 718 din promoția curentă și 332 din promoţiile anterioare. Perioada în care aceştia şi-au putut depune dosarele de înscrierea fost 19-26 iulie. Spre deosebire de prima sesiune a acestui examen, cea care s-a desfăşurat în lunile iunie-iulie 2021, în această a doua sesiune întâi vor fi susţinute probele scrise şi, ulterior, se vor desfășura probele de echivalare/evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare şi a celor digitale.
Calendarul examenului de Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă este următorul:
• 16 august: Limba și literatura română – probă scrisă;
• 17 august: proba obligatorie a profilului – probă scrisă (Matematică sau Istorie);
• 18 august: proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă (Fizică, Informatică, Chimie, Geografie, Biologie, Economie, Psihologie, Sociologie, Filosofie, Logică și argumentare);
• 19 august: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
• 23/24 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba va fi echivalată, nu se susține);
• 25 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba va fi echivalată, nu se susține);
• 26/27 august: evaluarea competențelor digitale (proba va fi echivalată, nu se susține);
• 30/31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba va fi echivalată, nu se susține);
• 31 august: afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12.00;
• 31 august: orele 12.00-18.00 – depunerea contestațiilor;
• 1/3 septembrie: rezolvarea contestațiilor;
• 3 septembrie: afișarea rezultatelor finale.
În situația în care pentru proba orală de evaluare a competențelor digitale sunt înscriși candidați dintr-o promoție anterioară anului 2005, proba nu se echivalează, ci se va susține doar de către aceștia!
Sunt organizate pentru această sesiune 5 centre de examen: trei înBacău, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Liceul Tehnologic „GrigoreAntipa” şi Colegiul Economic „Ion Ghica”, unul în Oneşti, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, şi unul în Comăneşti, la Colegiul Tehnic „DimitrieGhika”.
În prima sesiune a acestui examen, organizată în lunile iunie-iulie 2021, în județul Bacău au fost prezenţi 3.786 de candidaţi (3.416 din promoţia curentă şi 370 din promoţiile anterioare). Dintre aceștia, au promovat 2.955 de candidaţi, din care 2.818 din promoţia curentă şi 137 din promoţiile anterioare. Astfel, rata finală de promovare (după contestații) a fost de 78,05%, mai mare decât rata finală de promovare înregistrată la nivel naţional, care a fost de 69,8%, şi mai mare decât rata finală de promovare înregistrată în prima sesiune a Bacalaureatului 2020, care a fost de 72,21%. De asemenea, rata finală de promovare a primei sesiuni de Bacalaureat 2021 pentru promoţia curentă a fost de 82,50% (în creştere faţă de anul trecut când a fost de 78,14 %), iar pentru promoţiile anterioare, de 37,03% (în creştere faţă de anul trecut când a fost de 32,1%).
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.