22 decembrie 2024

Începe marea „încălţare”

Iarna bate la uşă iar atunci când temperaturile scad sub 7 grade Celsius, cauciucul de vară se întărește și roțile își pierd aderența. Producătorii de anvelope folosesc în compoziția cauciucului de iarnă materiale care sunt potrivite cu temperaturile scăzute cu care ne confruntăm iarna. Au profile mai adânci și de cinci ori mai multe lamele decât o anvelopă de vară. Datorită acestor caracteristici apa va fi evacuată mult mai rapid de sub banda de rulare și cauciucul va oferi o aderență mult mai bună pe un carosabil acoperit de zăpadă, înghețat sau umed.

Reglementarea privind caracteristicile cauciucului de iarnă se regăsește în legislaţia naţională cu trimitere la normele internaţionale. Conform Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 publicat în: Jurnalul Oficial nr. L201 din 30 iulie 2008, p. 70 – 96, anvelopa de iarnă este definită la pct. 2.2. „Anvelopă de iarnă” înseamnă o anvelopă al cărui profil al benzii de rulare şi a cărei structură sunt create în primul rând în scopul garantării, în caz de noroi şi zăpadă proaspătă sau în curs de topire, unei performanţe mai bune decât aceea a unei anvelope obişnuite (rutieră). Profilul benzii de rulare al unei anvelope de iarnă constă în general din caneluri (nervuri) şi/sau saboţi distanţaţi mai mult decât la o anvelopă obişnuită (rutieră). La pct. 3.1.5 este standardizată inscripţia de pe anvelopă. Adică, în cazul unei anvelope de iarnă aceasta trebuie să aibă „Inscripţia M+S sau M.S sau M&S” iar la pct. 6.1.5.4. se precizează că „pentru anvelopele de iarnă, diametrul total (Dmax) poate fi depăşit cu 1%.” Adică, diametrul standard.



În OUG 195/2002, art. 102, pct. 1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate; art. 112 (1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri: h1) autovehiculul nu este dotat, la circulaţia pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, cu anvelope de iarnă, iar autovehiculul de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi autovehiculul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, nu sunt echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori nu au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate; (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. h1la reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, poliţistul rutier eliberează conducătorului de vehicul o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

Însă chiar dacă autovehicolul este dotat cu anvelope de iarnă, conform OUG195/2012 acelaşi art. 12. certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră şi dacă „anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisă” După art. 118 (1) Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. (2) Plângerea suspendă executarea amenzii şi a sancţiunii contravenţionale complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de la data înregistrării la judecătoria prevăzută la alin. (1). (3) Dovada înregistrării plângerii se prezintă de către contravenient, personal sau prin reprezentant legal, la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator. La data prezentării dovezii înregistrării plângerii, unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator va efectua menţiunile în evidenţe şi va restitui permisul de conducere, reţinând dovada înlocuitoare. (4) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se reia în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Sancţiunea contravenţională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce îşi produce efectele fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.” Chiar dacă măsura sancţiunii poate fi amânată printr-un artificiu, siguranţa în trafic în nici un caz.

Jr. Adrian M. Ionescu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img