Pompierii băcăuani au fost solicitați ieri să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la groapa de gunoi a municipiului Bacău. Focul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, în zona de exploatare a depozitului de deșeuri.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale pentru stingere cu apă și spumă, o autospecială de muncă operativă, precum și mai multe utilaje de intervenție — trei camioane, două vole, un buldozer, un împingător cu lamă TANA și un compactor cu lamă.
În urma incendiului au ars deșeuri menajere pe întreaga suprafață afectată. Din primele cercetări, cauza probabilă a fost autoaprinderea, pe fondul acumulării sau reflexiei căldurii solare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special evitarea utilizării focului deschis în zonele cu vegetație uscată, respectarea normelor de utilizare a surselor de foc și alertarea imediată a autorităților în caz de incendiu, prin apelarea numărului unic de urgență 112.