Incendiu de proporţii în cartierul CFR. Trei locuinţe au fost cuprinse de flăcări

Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 00.40. Pompierii de la Detaşamentul Bacău au fost anunţaţi că arde o anexă, pe strada Militari, din cartierul CFR, dar când au ajuns acolo au găsit focul extins la trei gospodării.

În primă fază au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi platforma de lucru la înălţime, dar au fost chemate apoi în sprijin şi alte două autospeciale de la Detaşamentele Oneşti şi Moineşti.



Şi asta pentru că hidranţii de pe stradă erau îngheţaţi sau cu presiune foarte scăzută, iar militarii au fost nevoiţi să facă naveta pentru a alimenta cu apă maşinile.

Intervenţia a fost dificilă şi îngreunată pe de o parte de lipsa apei în zonă, iar pe de altă parte de autoturismele parcate pe strada îngustă de cei care locuiesc acolo.

Focul s-a extins cu repeziciune din cauza vântului, dar şi a distanţei mici dintre construcţii. În urma incendiului au fost afectate trei locuinţe, dintre care două de tip parter cu etaj, un autoturism şi mai multe anexe.

Militarii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au lichidat focul în jurul orei 3.40, iar cauza incendiului este în curs de stabilire.

În urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime.

In urma cercetarilor, facute de pompieri in aceasta dimineata la fata locului, s-a stabilit ca si cauza probabila a incendiului un scurtcircuit la un conductor electric defect sau neizolat corespunzator.

Video: Dan Perju