15 noiembrie 2024

Incendiile mistuie zeci de hectare de vegetatie uscata

In ultimele 24 de ore, echipajele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au intervenit pentru lichidarea a 11 incendii de vegetatie uscata. In urma acestor evenimente, a fost mistuita de flacari o suprafata de 23 de hectare de vegetatie uscata.

Pompierii reamintesc ca arderea miristilor se face doar cu obtinerea permisului de lucru cu focul, potrivit legii. Emiterea permisului se face prin grija primarului de catre seful Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta. Exceptie fac cei care dau foc vegetatiei uscate si resturilor vegetale in cadrul gospodariilor. In zona caii ferate, vegetatia se curata obligatori de proprietarul terenului, la fel cum se intâmpla in zona de siguranta a drumurilor nationale si judetene. Nerespectarea prevederilor legale atrage sanctiuni contraventionale asupra persoanelor vinovate cuprinse intre 1000 si 2500 de lei.
"Miercuri au avut loc mai multe incendii la intervale scurte de timp. O parte s-au petrecut in municipiu, pe strada Pictor Aman, strada Izvoare si strada Chimiei. Altele au avut loc in satul Bârsanesti, pe un teren apartinând Consiliului Local, comuna Glavanesti, in localitatea Oituz dar si la Gaiceana si in cartierul Slobozia din Onesti", a declarat lt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau.
Pentru a evita izbucnirea unor astfel de incendii, pompierii recomanda sa fie colectate in gramezi vegetatia uscata si resturile vegetale, gramezi care sa poata fi controlate, arderea sa se faca in conditii meteo fara vânt si pe cât posibil sa nu se permita propagarea focului in vecinatate, numai pe timp de zi si cu supraveghere atenta. Bineinteles, pompierii trebuie anuntati imediat daca focul se extinde.
Andreea Gavrila






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014