Am văzut săptămâna trecută (joi, 2 iulie), ceva ce nu am crezut atunci când am ieşit pe străzi în 1990 că se va mai întâmpla în România. Câţiva haidamaci, purtând uniforma poliţiei comunitare Bacău, au urcat într-un un autobuz i-au răsucit mâinile şoferului la spate, l-au încătuşat şi l-au dus la secţie. Protestele mulţimii i-au făcut pe gealații în uniformă să devină agresivi, să încerce blocare filmării evenimentului.
Au amendat un taximetrist, au ridicat o femeie ce protesta și au dus-o la secție. Omul încătuşat care nu era în măsură să se opună, le putea fi tată. Motivul explicit al agresiunii, e că şoferul nu ar fi purtat masca de protecție și ar fi refuzat să se legitimeze. Deși ei, oamenii în uniformă, nu aveau botnița de pânză la nas ori o purtau neconform. Au venit cinci mașini de intervenție.
Autobuzul a rămas în staţie, oamenii ce plătiseră biletul au fost coborâţi din maşină. Încălcarea legii, pretextând aplicarea ei, a devenit o normă de conduită pentru autorităţi. Iar poliţiştii locali sunt expresia vie a abuzului de la nivel central. Conform comunicatului de presă al Poliției Locale a Municipiului Bacău, acțiunea polițiștilor “avea drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la purtarea măștii de protecție în spațiile închise, acțiune efectuată în mijlocele de transport în comun din municipiul Bacău”. (????) Dacă asta era tematica controlului, cătușele nu aveau ce căuta în această ecuație.
Conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice art. 2, punctul 69: „constituie contravenție nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în caz de calamități naturale sau alte pericole publice”. Aici sunt prevăzute amenzi de la 500 la 1.500 de lei. În cazul nostru, obligativitatea purtării măştii este reglementată de Ordinul nr. 874/81/2020 din 22 mai 2020 care, la art. 1 spune că;
“Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, … se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile … prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.,, iar in anexa respectivă, referindu-se la Portul măştii norma spune; ,, a) angajatorul va lua măsuri pentru elaborarea propriilor proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat,…..
În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii a unităţii, pot exista unele excepţii, astfel:…. b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare; c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.),, În condițiile date, șoferul era izolat de restul călătorilor prin geam de plexiglas, era în vârstă, iar temperatura de peste 300C din incintă, îl îndreptățea să nu poarte masca. Ordinul nr. 874/81/2020 nu prevede sancțiuni contravenționale, penale, administrative ori de altă natură întrucât prevederile sale pot fi completate, adaptate după caz de conducătorul unității (angajatorul în speța noastră), de medic, ori se impun sie-die funcție de starea de sănătate a persoanei la un anumit moment dat. În condițiile când norma nu cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții, sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; limita minimă și maximă a amenzii etc., cine stabilește care e contravenția? Polițistul local?
Dar nu despre mască e vorba aici ci despre disprețul și tendințele dictatoriale care manifestate la cel mai înalt nivel nu pot să nu aibă reverberații până la nivelul cel mai mic. Pe 25 iunie, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind unele măsuri aferente instituirii carantinei. Curtea Constituţională explică în motivarea deciziei că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.
Și nu vorbim de carantinarea pseudovedetelor care își fac publicitate trecând prin carantină ca printr-o experiență cool, având la dispoziție tot ce vor, inclusiv camere de luat vederi. Vorbim de acele zeci de mii de cazuri de carantinare după o procedură de sorginte gestapovistă când, oameni în vârstă cu suferințe, veniți la tratament, declarați purtători de COVID, au avut jumătate de oră la dispoziție să-și facă bagajul, uneori nici atât. Izolati într-o cameră, fără hrană adusă de acasă, fără contact cu cei apropiați, cu băi în capătul holului și mâncare proastă, așteaptând fără să știe ce, ca să afle după câteva zile că sunt asimptomatici și pentru asta sunt lipsiți de libertate și dreptul la tratamentul specific bolii. După decizia CCR de pe 25 iunie ne-am fi așteptat la niște demisii, ori măcar la niște scuze. Nu numai că nu s-a întâmplat asta. Dimpotrivă, cu un tupeu uluitor pe un post de televiziune, premierul declara: „CCR nu este la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre de a combate efectele pandemiei de coronavirus. …. Rugămintea mea către toți cetățenii e să nu țină cont de decizia CCR… ” Să ne imaginăm această declarație făcută de cineva din opoziție…. Pentru internarea obligatorie avem reglementari doar in domeniul penal, nu sanitar. Internările obligatorii în domeniul sanitar aparțin ca procedură statelor totalitare, în care pretextul medical pentru arestare, este creat ulterior arestării. De pildă ești arestat preventiv suspect de o boală molipsitoare, internat într-un centru în care sunt bolnavi și contactezi acolo boala.
Ministrul Nelu Tătaru a afirmat, vineri seară, că Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru „punerea în concordanţă” a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19. Cu alte cuvinte sunt strădanii la nivel guvernamental sa se gaseasca soluții să fim iar arestați medical. Iar dacă nu acum, că trece pandemia, pregătirea e pentru viitor. Viruși au fost și vor mai fi și nu toți au antidot. Gripa porcină, ebola, tulpinile noi de viruși sezonieri, etc. De aceea arestul în numele siguranței sanitare e noua găselniță în materia restrângerii drepturilor cetățenește. Și de aici restul. Vaccin obligatoriu, pașaport de imunitate și de ce nu un semn distinctiv la vedere pe piept pentru neconformiști.
Jr. Adrian M. Ionescu