Parcul Industrial HIT SRL din Hemeius si R.A. Aeroportul International “George Enescu” din Bacau, operatori economici aflati in subordinea Consiliului Judetean (CJ), si-au fundamentat bugetul pe 2014.
Regia Aeroportul Bacau si-a propus sa realizeze venituri in valoare de 9.023.250 lei, aproape triplu fata de 2013, când aeroportul era concesionat Blue Air. Bugetul de cheltuieli este egal cu cel de venituri, prin urmare toti banii vor fi consumati.
Cresc semnificativ cheltuielile cu serviciile si cele de personal, fiind preluati toti angajatii Aeroportului.
Din serviciile aeroportuare vor fi obtinuti 6.627.000 lei, la care se vor adauga alte venituri (din amenzi, penalitati, chirii, redevente etc.) in valoare de 2.260.000 lei. Pentru investitii sunt rezervati 2.758.560 de lei, din care 1.448.000 lei provin din taxa de securitate.
Bugetul a fost construit in baza contractului cu operatorul de zbor Blue Air, a contractelor de locatiune si prestatii cu alte firme, a prognozei privind traficul – in crestere cu 5% – si a altor indicatori.
Dupa achitarea impozitelor, taxelor, utilitatilor etc., profitul va fi zero. HIT Parc Hemeius si-a propus sa realizeze, anul acesta, venituri din exploatare in valoare de 2.549.700 de lei, mai mult cu 69.000 de lei decât in 2013. Evident, si bugetul de cheltuieli va fi mai mare: 2.500.700 de lei, fata de 2.432.300, cât a fost anul trecut.
Cei mai multi bani – 1.720.000 lei – vor fi inghititi de facturile la utilitati, iar cei mai putini de materiale si de amortizare. Cheltuielile cu salariile vor fi de 307.560 lei, fata de 217.300 de lei in 2013. Profitul estimat a fi realizat este de 49.000 de lei, in crestere cu 6.700 lei.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.