15 noiembrie 2024

Inca o generatie RATATA

Rezultate slabe la simularile examenelor nationale

Mai toate colegiile si scolile au trecut deja printr-o serie de simulari la examenele nationale – atât pe Evaluarea Nationala pentru elevii care vor finaliza cursurile gimnaziale, cât si pe Bacalaureat pentru absoventii de liceu. Concluzia? Unitatile de invatamânt care au obtinut rezultate slabe in anii precendenti vor avea aceeasi soarta – pe scurt DEZASTRU.



„Unde nu este interes, nu mai avem ce face”. „Sunt cazuri si cazuri, dar mari sperante nu avem”. „Nu avem garantia ca cei care au obtinut acum note peste 5 vor lua macar aceleasi note si la examenul real.” Sunt doar câteva din concluziile directorilor de scoli si licee care au organizat mai multe sesiuni de simulari la examenele nationale.

La Bac va fi din nou jale

Liceele de vârf merg in continuare fara emotii, iar eforturile cadrelor didactice sunt canalizate deja spre o noua performanta si spre obtinerea unor rezultate si mai bune. Nu acelasi lucru se poate spune si despre colegiile in care media de promovare la Bacalaureat a fost mica si foarte mica. In ciuda pregatirilor intense organizate in afara orelor de curs, a sedintelor cu parintii, a analizelor pe fiecare caz in parte, elevii par tot mai dezinteresati de scoala si de carte, dar, mai grav, de viitorul lor.

Si la Evaluarea Nationala vor fi surprize

Acelasi lucru poate fi spus si despre scoli. Numai ca aici clasificarea se poate face pe mediu urban si mediul rural. Daca in oras, absolventii claselor a VIII-a isi dau tot interesul pentru a trece cu brio primul lor examen, la sate situatia e dramatica. Ba, mai mult, multi dintre ei au declarat deja ca nici nu mai doresc sa-si continue studiile.

Anul trecut media de promovare la examenul de Bacalaureat in judetul Bacau, sesiunea de vara, a fost de 46,41 la suta. Doar 40 la suta din elevi au luat note peste 5 la matematica, iar la limba româna peste 77 la suta.

„Noi avem cam 220 de absolventi. Toti au luat la simulari peste 5. Interesul nostru este sa vedem cum progreseaza pe fiecare disciplina in parte. Avem note peste 6 cam 80 la suta, iar intre 5 si 6 diferenta. Probleme sunt, ca in fiecare an, la matematica”

prof. Gabriel Andrei, director CN „Gh.Vranceanu”

 

„La Bacalaureat din 226 de elevi care au participat la simulare, 170 au luat note peste 5. La Evaluarea Nationala, toti 32 de elevi au luate note bune. Nivelul e bun, chiar foarte bun. A fost un examen de testare”

prof. Anca Constatinescu, CN „Vasile Alecsandri”

 

„La Româna, peste 60 la suta din participanti au luat note de trecere, iar la Matematica, peste 40. Nu garantam insa ca elevii care acum au luat 5 vor lua note asemanatoare si la examenul real. Organizam si pregatiri suplimentare, dar degeaba.”

prof. Catalin Gargaun, director Colegiul „Henri Coanda”

 

La noi cele mai mari probleme sunt la Matematica. Aici au fost note foarte proaste anul trecut. Am organizat doua simulari. Iar la aceasta disciplina am avut ceva progrese. La prima simulare au luat sub nota de trecere (cinci) 80,37 la suta dintre participanti – peste 430 de toti, iar la a doua simulare au luat sub cinci mai putin, 69 la suta. E o crestere care ne poate ajuta. La Româna e mai bine, sunt inca multe de corectat, la fel ca si la celelalte discipline.”

prof. Dana Enache, director Colegiul Economic „Ion Ghica”

 

„Avem 85 la suta medie de promovare la Bacalaureat si 100 la suta la Evaluarea Nationala. Nu stam asa de prost.”

prof. Daniela Bejan, director Colegiul National Pedagogic

 

„In primul semestru, a fost o simulare cu promovare de aproximativ 48 la suta pe Matematica, iar in semestrul doi – cam 60 la suta. Pe celelalte discipline avem o usoara crestere fata de anii trecuti.”

prof. Remus Cazacu, director CTC „N.V.Karpen”

 

„Foarte slab. Foarte prost. Multi dintre ei ramân si corigenti. De ce sa-i mai bagam in Bac, sa-i facem de râs? Facem pregatiri pentru ei, ne implicam, dar nu vin. Asta e cruda realitate. Nu exista interes. Am crezut ca aceasta simulare e un dus rece pentru ei, dar nu e nici macar asa.”

prof. Mihai Guramulta, director CT „Dumitru Mangeron”

 

„Noi stam bine. Poate ca se putea si mai bine, dar mai e o luna pâna la examenul real. Am vazut acum care este nivelul si avem timp sa mai corectam ce mai e de corectat.”

prof. Doinita Sârbu, director Scoala „Al.I.Cuza”

 

„Avem un procent de promovare de 60 la suta la Româna, dar foarte rau stam la Matematica. Vom mai face o simulare dupa teze. Am anuntat si parintii, facem si pregatire, interes exista de ambele parti”

prof. Adriana Vrabie, Scoala „O.Voicu”

 

„Rezultatele sunt foarte slabe. Sub 10 la suta medie de promovare. Mobilizare zero din partea elevilor, pragmatism prost inteles, dezinteres total. Din 230 de absolventi, doar 160 au venit la simulare, iar dintre acestia multi s-au retras deja cu dosarul de inscriere si spun sincer ca nu vor sa dea Bacalaureatul. Poate sunt influentati si de situatia economica a orasului, poate si pentru ca nu au perspectiva, dar daca nu se iau masuri pentru un Bac profesional sau altceva sa-i stimulam o sa avem mereu si mereu generatii fara diplome de Bacalaureat. Si anul trecut din 100 de restantieri, doar doi au promovat.”

prof. Danut Oprea, CT „Petru Poni” Onesti

 

„La noi au luat peste 5 cam 50 la suta dintrre elevi. Matematica e problema. Am intensificat pregatirile, facem meditatii, profesorii au trecut deja la recapitulari de materie, sedinte cu parintii sunt saptamânal. Insa aici e si problema sociala. Doar 3-4 pe clasa vor sa-si cotinue studiile la liceu. Restul nu-si mai dau interesul”

prof. Felicia Iordache, director Scoala Gimnaziala Manastirea Casin

 

„Am o simulare in semestrul I. Atunci din 32 de elevi de clasa a VIII-a, doar 9 au luat sub nota cinci. Acum, dupa perioada tezelor, vom organiza alte simulari.”

prof. Maria Petrea, director Scoala Gimnaziala Frumuselu – Glavanesti




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014