Înapoi, în analfabetism

Revin la cartea domnului Ioan Botez, «Studii și observații», publicată la 1914, pentru că este plină de informații interesante despre o epocă pe care am ajuns, astăzi, să o slăvim ca pe o „Epocă de Aur” a țării. Faptul că e publicată în preajma Primului Război Mondial e garanția faptului că autorul nu poate fi acuzat de simpatii comuniste, pentru că, astăzi, dacă te apuci să critici perioada de dinainte de 1947 ești rapid etichetat. Și pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, am exemplarul din 1920, a doua ediție după cea din 1914, deci, iarăși, nu poate fi vorba de vreo contaminare comunistă a textului.

Domnul Botez are un capitol foarte interesant dedicat analfabetismului rural. Analizează bugetul «Ministerului de Instrucțiune» pe anul școlar 1909-1910 și constată că învățământul primar rural, care cuprindea 85% din elevi primea 8,55 milioane de lei iar cel de la orașe, cu numai 15% din elevi, primea 4,73 de milioane, adică 35% din bani. Și face o comparație cu sumele alocate de alte țări: Franța, cu 112.000 de institutori formați în 175 de Școli Normale aloca echivalentul a 120 de milioane de lei pentru 5,6 milioane de copii. Germania aloca circa 300 de milioane de lei pentru 9,73 milioane de elevi iar Anglia, suma record de 560 de milioane de lei pentru 7,52 de milioane de elevi. România aloca 14 milioane de lei pentru 900.000 de elevi, educați de 8.000 de institutori formați în 7 Școli Normale.

România dădea, la 1910, 10,68 de lei pentru educația unui copil de la țară, în vreme ce Franța dădea 21, Germania, 30 iar Anglia, 74. Ioan Botez spune că în Anglia, Statul se asociase cu comunitățile pentru finanțarea învățământului; pe măsură ce o comunitate era mai bogată, aceasta plătea o proporție mai mare din cheltuieli, urmând ca bugetul național să finanțeze acolo unde lumea era mai săracă. Același lucru se întâmplase și la noi, dar o anchetă de la 1885 găsise că în zonele urbane, comunitatea plătea doar 13,6% din costul școlilor (adică 3,5% din venitul bugetului local), în vreme ce comunele rurale ajungeau sa plăteasca până la 32,4% din cheltuieli, adică 8% din venitul bugetului.

Spre deosebire de învățământul urban, care avea școli de zid, corp didactic bine pregătit, învățământul rural nu avea școli, nici profesori, și, din acest motiv, nici elevi. La 1910, doar 8,8 la sută din locuitorii de la sate erau înscriși la școala primară, în vreme ce Bulgaria avea 10,2 %, Ungaria – 14,8%, Germania – 17%, Anglia – 17,7% iar SUA – 19,9% Sub noi se aflau Serbia (4,9%) și Rusia țaristă (3,7%). Dar cu 15 ani în urmă, procentul românesc era și mai mic: 4%. „Dar deși învățământul obligatoriu era de la 1864, la 1910, Statul nu putea în școli decât 53,5% din elevii din mediul rural iar la școală veneau sub 40%”, scrie Ioan Botez. Un subiect asupra căruia vom reveni.