Înaintea lui şi se pune sau nu se pune virgulă? (IX)

Situaţiile expuse în continuare se încadrează în aceeaşi categorie de erori: absenţa celei de-a doua virgule, care ar închide o sintagmă explicativă. Noutatea este dată de complexitatea cazurilor.

1. „Notele înscrise greşit în catalog se anulează, barându-se cu o linie oblică şi se înlocuiesc cu note corespunzătoare, înscrise cu cerneală roşie, sub semnătura profesorului şi a directorului care aplică ştampila” („Norme pentru completarea şi folosirea catalogului la clasă” – 2016). Se evidenţiază două grupuri de cuvinte menite a servi drept explicaţii: unul care precizează tehnica de corectare a unei note înscrise greşit – „barându-se cu o linie oblică”– şi altul care adaugă obligaţiile administrative ale cadrului didactic implicat şi ale conducerii şcolii/liceului – „sub semnătura profesorului şi a directorului”. Prima observaţie este strâns legată de verbul „se anulează”, obligatoriu urmat de fixarea mecanismului prin care se realizează corectura („barându-se” este un complement circumstanţial instrumental), ceea ce face ca perechea de virgule să fie inutilă. Dacă însă a fost aşezată una dintre ele, devine necesară şi a doua, chiar dacă diluează mesajul. Absenţa virgulei de după cuvântul „directorului” produce efecte hazlii: se deduce că există doi şefi, dintre care numai unul are dreptul de a aplica ştampila unităţii de învăţământ.

2. „Motivele relegării /lui Ovidiu, la Tomis, în anul 8 d.H./, enigmatice şi astăzi, sunt – cum spune poetul – ‘carmen et error’ (poezia, în primul rând opera sa Arta iubirii şi o ‘greşeală’, o ‘naivitate’ sau o ‘imprudenţă’, cum pretinde Ovidiu”) (Publius Ovidius Naso, „Arta iubirii”, Bucureşti, Editura „Minerva”, colecţia „Biblioteca pentru toţi”, 1977, p. XXXV; tabel cronologic de Grigore Tănăsescu). Traducerea celor doi termeni dintre ghilimele, pusă în paranteză, este „poezia” (pentru „carmen”) şi „greşeală” (pentru „error”). Fiecare dintre aceştia este urmat de o explicaţie: „în primul rând opera sa Arta iubirii” şi, respectiv, „cum pretinde Ovidiu”, dar celui dintâi grup îi lipseşte a doua virgulă, înaintea lui „şi”. O situaţie similară se află la pagina XXXVI: „Această ultimă lucrare este socotită de unii critici ca neautentică, dar, pe temeiul mărturiei lui Pliniu cel Bătrân, naturalistul, al structurii ei şi al datelor stilometrice înclinăm să admitem paternitatea ei ovidiană”. Probabil că distanţa relativ mare dintre începutul sintagmei („pe temeiul…”) şi închiderea ei („… stilometrice”) a făcut să i se piardă caracterul explicativ şi deci să înceteze obligaţia de a dubla virgula.

3.a. „Numai păhărelul destinat Bertei l-a înclinat spre alt punct cardinal şi nu l-a băut, ci a căzut cu capul în mâini, pe scândura mesei şi a rămas aşa multă vreme” (Dragoş Vitencu, „Viaţa pasionată a lui Ciprian Porumbescu”, Bucureşti, Editura Muzicală, 1974, p. 160);

3.b. „Cuta din colţul gurii episcopului creştea tot mai mare, pe măsura povestirii şi ameninţa să se prefacă în veritabil zâmbet, însă, la o comandă interioară, dispăru brusc” (p. 11). Conjuncţia „şi” leagă perechi de verbe la acelaşi mod şi timp („a căzut” – „a rămas”, în primul citat, şi „creştea” – „ameninţa”, în al doilea citat), în interiorul cărora vor fi ori câte două virgule (pentru adăugiri), ori nici una. Partea a doua a citatului demonstrează o anume virtuozitate în utilizarea de către autorul bucovinean a acestui semn de punctuaţie, încât restricţia din Îndreptarul ortografic (conjuncţia „însă” nu se izolează prin virgule) nu are valabilitate aici. Ioan Dănilă