II. Virgula în pereche
II.0. Cuvânt introductiv
Nevoia de a fi convingători face să apelăm la detalii care devin în vorbire unităţi explicative. Este o realitate lingvistică foarte răspândită şi, din păcate, produce cele mai multe încurcături în materie de punctuaţie. (Înainte de a redacta textul de faţă, am selectat tăieturile din tipărituri sau fişele de lectură şi am constatat că cea mai consistentă mapă este aceea pe care am scris „A doua virgulă, lipsă”.) Paradoxal: pe cât de frecventă este tehnica de consemnare a unei explicaţii, pe atât de la îndemână este proba de folosire corectă a semnului de punctuaţie, repetat. Aşadar, dacă eliminând acel grup de cuvinte (sau un cuvânt) enunţul îşi păstrează înţelesul, trebuie folosite ambele virgule.
II.1. Două virgule bune (pereche corectă)
a) Perechea de virgule se utilizează în cazul apoziţiilor explicative, confirmate de asocierea cu adverbul „adică”. Relatând despre renaşterea Cenaclului „Flacăra” la Copăceni (raionul Sângerei, Republica Moldova), „baştina poetului Adrian Păunescu”, redactorul ziarului „Timpul” (Chişinău, 2 sept. 2016) pune corect virgula înaintea lui „şi”, fie el şi prescurtat în „şi alţii/altele”: „… primarul comunei Copăceni, /adică/ Cozma Sârbuleţ, ş.a.” (Probăm prin suprimarea cuvintelor dintre virgule, enunţul rămânând clar: „… primarul comunei Copăceni ş.a.”)
b) Uneori explicaţia are forma unei întregi propoziţii, care de asemenea poate lipsi: „Pompierii au intervenit rapid, pentru că fânul era amplasat foarte aproape de adăpostul de animale, şi au reuşit să stingă flăcările” („Deşteptarea”, Bacău, 7 mart. 2017).
Pentru că titlul însemnărilor nu precizează dacă e vorba de conjuncţia „şi”, oferim un exemplu în care acelaşi cuvânt are valoare de pronume reflexiv: „Maimuţa, dintr-o specie frecvent întâlnită în Afganistan şi în unele zone din India şi China, şi-a asumat în primul rând răspunderea de a-şi hrăni noul prieten” (un căţel, n.n.; presa, 27 ian. 2016). Variantă de lectură: „Maimuţa şi-a asumat în primul rând răspunderea de a-şi hrăni noul prieten”.
II.2. Două virgule rele (pereche incorectă)
Trist, dar exemplul este extras din „Dicţionarul limbii române literare contemporane” (Editura Academiei R.P.R., 1956): „FLOARE, flori, s.f. I.1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, şi care are de obicei o corolă frumos şi variat colorată”. Tot ce este cuprins între virgule are caracter obligatoriu, încât renunţarea la această secvenţă produce un grav dezechilibru în structura şi în înţelegerea enunţului: „Parte a plantei şi care are…” Eventual poate fi plasată doar prima virgulă, deşi explicaţia care urmează nu este facultativă, ci constituie diferenţa specifică a definiţiei (genul proxim e dat de sintagma „parte a plantei”).
II.3. Două virgule lipsă
Să cercetăm exemplul extras dintr-o lucrare de toponimie apărută în 2001: „Prima menţiune documentară a unui joagăr care funcţionează la Brezoi este cea făcută de diaconul Socol într-un zapis din 1819”. Fraza nu este centrată pe descrierea meşteşugurilor din localitatea vâlceană Brezoi, ci din toată Ţara Loviştei. Prin urmare, se impunea decuparea punctuaţională a atributivei explicative „care funcţionează la Brezoi”, propoziţie cu caracter facultativ, de care ne putem lipsi: „Prima menţiune documentară a unui joagăr este cea făcută de diaconul Socol într-un zapis din 1819”. Se vede că accentul cade pe numele diaconului-cronicar şi pe an.
