Nu am crezut ca voi fi nevoit vreodata sa afirm ca tara asta (oricât de draga ne-ar fi si oricât de mult ne-ar gâdila orgoliul vreun print mostenitor sau o vedeta de cinema), ei bine, tarisoara asta a ajuns la acel moment din care mi-e greu sa cred ca va putea iesi vreodata. Nu, fiindca dupa 1989, am crezut din toata fiinta ca ne va fi bine, tuturor.
Din pacate, judecând dupa toate câte s-au intâmplat si, probabil ca or sa se mai intâmple, România e, cum s-ar zice, totalmente pierduta. Stiu, admit ca, teoretic, cel putin, nu ar trebui sa gândesc astfel. Tocmai de aceea nu doresc sa fiu luat prea mult in seama. Mai stiu, insa, ca atât timp cât românul de rând nu va avea nicio valoare in fata asa-ziselor elite, a liderilor, in general, nimic nu va conta in afara de interesul imediat al lor.
Degeaba a fost revolutie si vor mai fi, degeaba vor striga unii de le vor iesi inimile din piept, degeaba vor muri altii (de regula „prostii” nevinovati), degeaba vor iesi in fata cei cu gura mai bogata, degeaba, degeaba, degeaba…Imi dau seama ca un sistem, in general, c-o fi justitie, sanatate, invatamânt sau mai stiu eu ce, nu va merge nicicând atât timp cât cei care-l concep tocmai asta vor, sa nu mearga; oricât de mult ne-am opinti noi, oamenii de buna credinta.
Pai, s-a ajuns in situatia disperata ca omul sarman, adus intr-o stare atât de precara incât sa fie nevoit sa-si substituie identitatea intr-una falsa, tocmai pentru a putea fi tratat de o boala incurabila?! E ca pe vremea lui Ceausescu când, de foame, acelasi om sarman al României era trimis sa faca puscarie…pentru doi stiuleti. E cumplit! Dar mai ales de neiertat clasa politica pentru starea jalnica in care a fost adus un umil popor.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
