Odata ce sansa, printr-o, desigur, fericita si neasteptata imprejurare ti-a surâs, de pasii te-au dus intr-o buna zi acolo unde de multa vreme iti doreai sa ajungi, in cazul de fata intr-un atelier de creatie unde-si desfasoara activitatea un artist plastic, vei gasi ca esti de fapt, tu, cel care n-ai „de-a face” cu arta decât ca simplu admirator al ei, un privilegiat.
Aceasta, vei descoperi, pentru ca desi bucurosi de vizite, artistii leaga totusi strâns actul creatiei in Spatiul lor, de intimitate ca… muza. Despre Spatiul artistului, despre ce iese din Atelier in public, despre Public si un anume Nucleu, am avut privilegiul de a vorbi – un maraton de gânduri, de fapt -, direct in atelierele lor, in mijloc de octombrie 2016, cu artistii plastici Luminta Radu (37 ani) si Dragos Burlacu (38 ani), ambii membri ai Uniunii Artistilor Plastici din România, Filiala Bacau, ambii bine cotati de public, indragiti si… foarte ofertanti.
Spatiul
Luminita Radu: „Spatiul in sine, vorbind despre acest loc acum si aici – el putând fi oriunde in alta parte! – nu ma reprezinta pe mine. E doar o camera micuta, draguta cu niste pereti foarte importanti insa, care ocrotesc acum lucrarile mele. Lucrarile ma reprezinta. Spatiul ma incarca. Ma simt confortabil aici, o incapere de conditie la limita bunului-simt. L-am primit in urma cu doi ani si sunt multumita, nu trebuie sa cerem de la altii, noi trebuie sa fim stapâni pe noi. Pâna sa am posibilitatea sa lucrez in acest spatiu, vreo patru ani mi-am facut lucrarile in sufragerie, acasa”.
Dragos Burlacu: „E un templu. E un loc in care pot gândi si-n care eu sunt rezervat in a primi pe cineva. In general, e un spatiu in care petrec mult timp, in care nu doar lucrez, ci si citesc, ascult muzica, ma adun…”.
Dinspre Atelier (de)spre Maria sa, Publicul si un nou nucleu
Luminita Radu: „Simt ca oamenii sunt saraci si nu ma refer aici din punct de vedere material. Cred ca cei care rezoneaza cu Arta, cu adevarat, sunt foarte putini. Salile de expozitie sunt goale, cererea pentru arta este foarte scazuta. Multi traiesc cu senzatia – si nu e o judecata, nu invinovatesc pe nimeni! – ca arta e la supermarket, printata pe pânze intinse. Preferam hârtia lipita (litografiile), unei lucrari de arta. Si nu zic ca toate lucrurile astea sunt «ieftine», dar nu stiu in ce masura ele chiar ii reprezinta pe cei care si le pun in case.
In casa lui, omul isi pune ce-i place lui, in functie de educatia primita. Asa vezi care-i impresia generala despre arta si care-i nivelul de educatie culturala. Tot ce facem noi (artistii profesionisti, n.r.) presupune niste investitii destul de costisitoare, dar eu consider ca daca fac un efort, acela trebuie sa ma reprezinte cu adevarat si sa-mi faca placere. Pe de alta parte, nici noi, artistii, de multe ori nu suntem foarte deschisi. Nici noi nu avem o anumita educatie, nu avem notiunea de impresar si asta iar e gresit. Cred ca trebuie sa ne deschidem si noi si sa ne lasam uneori pe mâna acelor oameni care stiu sa ne promoveze. Când spun, deci, ca oamenii sunt saraci – nu din punct de vedere financiar, neaparat – ma refer in primul rând la mine…”.
Dragos Burlacu: „N-am ce sa reprosez Publicului. Nu cred ca publicul este responsabil pentru ceva ce se intâmpla sau nu. Dar, comparând cu alte centre, Bacaul nu are un public care sa moara din asta. La Bistrita, de exemplu, este o comunitate mica, dar surprinzator de activa din punct de vedere cultural. Cred ca in primul rând noi, artistii, trebuie sa activam si sa oferim publicului, ca el sa fie educat. Daca ar fi sa responsabilizam pe cineva, in primul rând comunitatea artistica trebuie responsabilizata, apoi institutiile publice, agentii privati, societate civila etc. Mentalitatea ar putea fi schimbata si este primordial ca toti acesti factori sa inteleaga ca trebuie sa traga spre un numitor comun. E nevoie, insa, de viziune pe termen lung. In anii 90, Bacaul a avut o perioada in care, din afara, era perceput bine. Cred ca oamenii erau mai uniti”.
Luminita Radu: „Acum exista doua nuclee. Cel «vechi» si cel «nou», in lumea artistica bacauana. Din pacate, cel nou nu reuseste sa se sudeze… Si, vorbind despre nucleul «cel nou», tinde si el sa devina «vechi», fara a se consolida din spate altul. Avem puncte de sprijin foarte bune. Colegiul de Arta – bine cotat, Filarmonica, la fel, avem muzee, Teatru, case memoriale (avem Tescani, completeaza Dragos Burlacu), avem un Centru Cultural «George Apostu» cu un potential extraordinar, avem oameni,
n-avem nucleu si ne lipsesc tinerii…”.
Dragos Burlacu: „Da, in Bacau nu (mai) exista coeziune intre artisti. Dar nici intre factorii determinanti. Nu asa ar trebui sa fie. La Cluj, la Timisoara despre asta e vorba. Oameni in Bacau (in sensul de public, n.r.) sunt, talent este, resurse avem, exista premise sa miste ceva, dar pentru asta este nevoie, din partea tuturor factorilor din societate, de viziune pe termen lung. Trebuie facut ceva pentru a stimula tinerii, trebuie sa ne debarasam de politica si sa actionam cu viziune pe termen lung”.
Si, constientizeaza cei doi artisti, punctul de plecare spre formarea Nucleului sunt, de azi inainte, ei insisi. De aceea pregatesc nu doar noi expozitii pentru publicul deja cucerit, ci si o altfel de deschidere fata de publicul larg, o deschidere insa despre care cei doi au ales sa pastreze inca tacerea, „pâna la finalizarea proiectului”. Va fi, cu siguranta, o frumoasa provocare!
Luminita Radu si Dragos Burlacu sunt colegi de Ateliere de creatie cu artistii Bianca Rotaru, Ion Burlacu, Gheorghe Zarnescu, Mihai Chiuaru, Ion Lazureanu, Ionela Lazureanu, Ovidiu Marciuc, Vasile Carita Mândra, Marius Craita Mândra, Stefan Pristavu, Mihai Bejenaru, Aurel Stanciu si Dumitru Gârea, Atelierele, proprietate a Uniunii Artistilor Plastici, fiind situate in str. Mioritei 21 din Bacau.
In prezent, Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici are circa 60 de membri, „majoritatea in jur de 60 de ani. Vreo trei-patru au in jur de 50 de ani, vreo trei-patru au in jur de 40 si câtiva au in jur de 30. Nu avem nici un membru activ de 20 de ani”, ne-a spus Dionis Puscuta, presedintele UAP Bacau. Raspunsul la intrebarea „de ce?” este un subiect, in Bacau, de roman…
