Probabil cu totii am auzit discutii despre cât de relaxati si zâmbitori sunt strainii si cât de incrâncenati, abatuti si apasati par românii. Motivele acestei diferente le putem lesne intelege, fiindca una este sa nu ai grija materiala a zilei de mâine, desi criza economica i-a facut si pe occidentali sa sufle si in iaurt, iar alta este sa te intrebi cum sa lungesti banii din portofel pâna la urmatoarea zi de leafa.
Una este sa iti permiti fara prea multe apasari o vacanta si alta este sa iti permiti ca singura distractie televizorul si mizeria ce curge din ecran. Una este sa ai o mentalitate de om convins ca munca aduce bunastare si alta este sa ai mentalitatea celui care ar trage chiulul cât mai mult, in asteptarea eterna a ceva usor de „produs”.
Si inca un motiv important pentru aceasta diferenta: una este sa traiesti intr-o societate unde siguranta cetateanului este pretuita cu adevarat, iar alta este sa existi intr-o tara unde oamenii legii sunt demotivati de salariile mici si atrasi ca musca la rahatul turcesc de tot felul de tentatii vinovate, permanent banuiti ca ar lua spaga la orice pas.
Sunt tari europene, vezi Norvegia, unde politistii nici nu mai poarta arme, iar masurile de siguranta stradala au fost relaxate la maxim, fiindca s-a considerat ca nu mai are cine sa provoace probleme. S-au fript si ei cu acel dezaxat care a impuscat saptezeci de tineri pe insula Utoya. A fost, insa, un caz izolat. In alte tari civilizate, fortele de ordine se lupta mai ales cu grupuri extremiste sau cu metehne violente ale imigrantilor si mai putin cu cele ale propriilor cetateni.
Lipsurile materiale, de educatie, de perspective au transformat societatea noastra intr-una riscanta Parca ar pluti in aer o agresivitate a celui frustrat, a celui sarac, a celui umilit, desconsiderat, dat afara de la serviciu, a celui flamând. A celui care se simte sufocat de birocratie, de inertia unui sistem functionaresc imbâcsit, de neghiobia si proasta crestere a celor care i se pretind superiori.
A celui care cere sprijin societatii a carei functionare o asigura prin impozitele si taxele de care este jupuit. Un ajutor care insa nu vine, iar omul incearca sa isi rezolve singur problema. Pune mâna pe cutit, pe pistol, da cu pumnul, injura, se complace in golania care il inconjoara, cu care incepe sa se identifice. Nu vorbim de dereglati mental, ci de oamenii din jurul nostru, potentiale bombe cu ceas, gheme de nervi gata sa explodeze la stimuli din ce in ce mai neinsemnati.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
