Județul Bacău a fost onorat să îl aibă ca participant la Concursul de alergare montană ,,Legendele Nemirei”, de la Slănic-Moldova, care promovează potențialul turistic al zonei, precum și la ,,Maratonul Recunoștinței”, concurs organizat la Târgu-Ocna, întru cinstirea eroilor români căzuți în luptele din Primul Război Mondial.
Ilie Roșu, căci despre el este vorba, a împlinit pe 20 martie, 60 de ani. Este colonel în rezervă, originar din Adjud, dar și un recordman absolut, cu 248 de maratoane alergate, din care, 238 cu drapelul Romaniei și peste 10.000 de km alergați cu acesta, strâns la piept!
A fost în zeci de țări, una dintre cele mai frumoase amintiri fiind participarea la maratonul de la Boston, din 2010, de ,,Ziua Patrioților”, unde a fost aclamat de mii de tineri în momentul în care acesta alerga cu drapelul României și cel al USA, iar pe tricou avea inscripționat mesajul ,,România and USA together”. Ilie Roșu a alergat purtând chiar și șase steaguri, recordul deținut fiind cel când a alergat cu patru steaguri, adică 3:42:00!
Împreună cu marea alergătoare Cosntantina Diță, campioană olimpică în proba de maraton la Olimpiada de la Beijing, din 2008, a inițiat și organizat în parteneriat cu instituții ale administrației publice locale din țara noastră, ,,Maratonul Recunoștinței”, manifestare sportivă inclusă în ciclul maratonist ,,Din dragoste pentru România și istoria ei”. Această întrecere este considerată și o probă a curajului, care are drept scop promovarea alergării pentru sănătate în rândul tinerilor și educarea acestora pentru cunoașterea istoriei României.
În ziua de 20 aprilie a organizat la Adjud, întrecerea anuală ,,Maratonul Siretului”, care de regulă are loc în a doua zi de Paști. Având în vedere epidemia de coronavirus, Ilie Roșu a ales ca loc de desfășurare curtea sa de la țară, în Adjudu-Vechi, unde a mai început și amenajarea unui muzeu, care prezintă momente din activitatea alergătorului, supranumit și ,,maratonistul drapelelor”. ,,Înainte de start am intonat imnul României, pe o înregistrare a doamnei Domnica Sorescu-Voicu, câștigătoare a concursului de romanțe `Crizantema de Aur`. A fost o cursă simbolică, cu un singur participant, adică subsemnatul. Maratonul s-a desfasurat pe un traseu de 210 m, parcurs de 201 ori. Peste 70 de steaguri maratoniste, reprezentând 30 de țări, au fluturat pe traseul maratonului. De asemenea, stegulețele purtate de ștafetele de copii care au alergat în maratoanele istorice au fluturat alături de celelalte steaguri. Am purtat în cursă drapelul României, steagul lui Ștefan cel Mare și steagul dacilor”, a spus cu mândrie, Ilie Roșu.
Pentru toți cei care iubesc sportul, istoria și frumusețile României, maratonistul Ilie Roșu are un îndemn ce merită reținut și urmat: ,,Dacă vrei, poți, nimic nu e imposibil și niciodată nu-i prea târziu să poți și tu! Dacă ai avut vreodată un vis la care ai renunțat, nu-l abandona, el chiar poate deveni realitate, trebuie doar să vrei și tu! Începe de mâine!”
Romulus-Dan BUSNEA
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.